Proiecte atractive la Universitatea Cultural-Ştiinţifică Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 159 Vizualizări

Proiecte atractive la Universitatea Cultural-Ştiinţifică

Artă teatrală, lansarea unui balon stratosferic, mese rotunde, cursuri de robotică şi automatizări, workshop-uri despre arhitectură, dar şi repetarea evenimentului de inventică-robotică. Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Târgu-Mureş continuă în acest an o parte dintre proiectele începute în anii precedenţi şi, în plus, demarează şi alte proiecte şi cursuri, având o bună colaborare cu universităţile din Târgu-Mureş.

Proiect pe activitate teatrală

Reprezentanţii Universităţii poartă discuţii cu reprezentanţii Teatrului 77 şi Teatrului Teatrul Yorick pentru a contura un proiect pe activitate teatrală. „Universitatea Cultural-Ştiinţifică a pornit anul trecut o serie de activităţi sub formă de cursuri şi evenimente, care au fost consacrate în cadrul Universităţii. Am depus documente pentru a obţine finanţare europeană pentru mai multe categorii de cursuri. Deocamdată, nu am primit niciun fel de răspuns de la Bucureşti, deci putem încă să mai sperăm. Am mai iniţiat câteva colaborări pe linie artistică, pe arta teatrală. Purtăm discuţii cu Teatrul 74 şi Teatrul Yorick pentru a contura un proiect pe activitate teatrală la nivelul teatrelor particulare. Vom avea mai mulţi parteneri, iar peste 2-3 luni vom putea să dăm mai multe amănunte”, a precizat Csegzi Sandor, directorul Universităţii Cultural-Ştiinţifice.

Lansarea unui balon stratosferic

La începutul lunii mai, se va lansa un balon cu heliu care ridică până la peste 20.000 metri înălţime o cutie cu aparatură electronică ce face măsurători despre condiţiile atmosferice. „Am pregătit patru mari evenimente tip glocal în acest an. Unul dintre ele va fi în luna mai, probabil 15 mai. Este vorba despre o lansare de balon stratosferic, ceea ce înseamnă un balon cu heliu care ridică până la peste 20.000 metri înălţime o cutie cu aparatură electronică ce face măsurători despre condiţiile atmosferice. Acest proiect se derulează împreună cu Observatorul Astronomic din Ungaria, cu Societatea de Aeronautică a Ungariei şi Institutul de Meteorologie. Ei ne asigură tehnica necesară pentru această lansare. Avem ca parteneri Universitatea „Petru Maior”, Universitatea Sapienţia, în perspectiva de a porni câteva direcţii de cercetare, atât pentru condiţii atmosferice, cât şi pentru dezvoltarea aparaturii electronice pentru astfel de experienţe. Tot atunci, dorim să organizăm şi o masă rotundă pe tema problemelor ştiinţifice legate de studiul mediului şi a cosmosului din sistemul solar”, a explicat Csegzi Sandor.

Cursuri şi workshop-uri

În luna august, se va organiza un workshop pe arhitectură, iar în luna noiembrie reprezentanţii Universităţii îşi doresc să repete evenimentul de inventică-robotică. Tot în acest an, se vor organiza şi o serie de cursuri, colaborarea cu organizaţiile studenţeşti din oraş fiind foarte bună. „Un alt eveniment de acest fel o să fie în perioada 7-17 august. Este vorba despre un workshop pe arhitectură. Vom combina viziunea arhitecturală cu tehnica modernă. Dorim să arătăm direcţiile de dezvoltare ale arhitecturii moderne atât conceptuale, cât şi de conţinut. Vom organiza şi acel târg pe energie regenerabilă, dezvoltare durabilă şi dorim să promovăm ideile strategiei. În cursul lunii noiembrie, vom repeta evenimentul de inventică-robotică pe care l-am început anul trecut. Vom invita şi universităţi partenere din ţară şi din afară ale universităţilor tehnice din oraş. Astăzi (n.r. – 25 februarie), am primit înştiinţarea că ni s-a autorizat cursul de robotică şi automatizări, deci acest lucru înseamnă că putem începe activitatea”, a spus directorul Universităţii Cultural-Ştiinţifice.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE