FOTO: 81 de ani de Protecţie Civilă Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

FOTO: 81 de ani de Protecţie Civilă

Ziua Protecţiei Civile a fost marcată vineri, 28 februarie, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş, cei 81 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România prin decret regal de către Regele Carol al II-lea fiind sărbătoriţi prin prezentarea tehnicii din dotarea pompierilor, precum şi avansări în grad şi acordare de diplome pentru cei evidenţiaţi în competiţiile sportive.

Demnitate şi onoare

Printre cei care au onorat cu prezenţa s-au numărat oficialităţile judeţului precum şi comandanţii instituţiilor componente în cadrul serviciul de protecţie civilă. “Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” Mureş doreşte tuturor celor care activează în slujba cetăţenilor în situaţii de urgenţă să urmeze exemplul înaintaşilor, exemplu care să constituie un imbold în următoarea activitatea pe care o desfăşoară, să se comporte şi să acţioneze în toate împrejurările cu demnitate şi onoare”, a precizat col. Dorin Oltean, şeful ISU „Horea” al judeţului Mureş

Mesaj de la Raed Arafat

În cadrul ceremenoniei au fost citit mesajele ministrului interimar al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi al secretarului  de stat în MAI, dr. Raed Arafat. “Activitatea fiecăruia dintre dumneavoastră trebuie să îmbine în mod armonios două dimensiuni, să preveniţi nenorocirile ce pot fi împiedicate şi să limitaţi consecinţele dezastrelor ce nu pot fi prevenite. Cel mai important lucru însă rămâne încrederea şi aprecierea de care vă bucuraţi din partea celor pe care îi slujiţi. Acestea nu v-au fost însă oferite în mod gratuit. Ele sunt rodul profesionalismului cu care aţi intervenit în salvarea celor aflaţi în situaţii critice care a mers de multe ori până la sacrificiu”, se arată în mesajul trimis de dr. Raed Arafat.

Noutăţi în domeniul căutării şi salvării

“Putem să ne bazăm pe experienţa militarilor din Târgu-Mureş, dar şi pe experienţa operaţiunilor din cadru ISU. Putem să studiem mai mult dezvoltările din domeniu din ţările avansate precumGermania,Canadaşi Franţa. Ca element de noutate ar fi o dezvoltare în domeniul căutării-salvării care se referă la hydrocopter, acea platformă de observare, cercetare şi care permite identificarea unor nave sau a unor persoane dispărute în zone împădurile, în zone montane în timp foarte scurt.”

General de brigadă Adrian Ciolponea, comandantul Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul” Târgu-Mureş

Oameni de nădejde

“Nu întâmplător s-a decis ca acest serviciu să fie coordonat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde sunt oameni de nădejde, oameni pe care te poţi baza. Este lesne de înţeles că încă de la înfiinţare, Protecţia Civilă a avut misiuni dificile, de cele mai multe ori spectaculoase motiv pentru care oricine ascultă o discuţie despre intervenţiile din activitatea serviciului de protecţie civilă cu siguranţă este acaparată de fiecare cuvânt.”

Corneliu Grosu, prefectul judeţului Mureş

Pregătiţi pentru intervenţii

“În judeţul Mureş toate forţele care concurează şi se antrenează în situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină, să facă faţă unor exigenţe care probabil în alte judeţe sunt doar vise. Salut colaborarea dintre toate structurile care au ca scop siguranţa cetăţeanului român şi cred într-o colaborare foarte bună pe viitor. Vă rog să transmiteţi familiilor dumneavoastră gândurile noastre bune din partea echipei Consiliului Judeţean.”

Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş

[zizigallery id=1113]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE