INTERVIU cu Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: „Camera de Comerţ poate deveni un minister privat al economiei!”

22 noiembrie 2018

Prezent la cea de-a 25-a ediţie a Galei Topului Firmelor Mureşene în calitate de invitat special, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, s-a adresat reprezentanţilor mediului de afaceri din judeţul Mureş, cărora le-a transmis unul din crezurile domniei sale, respectiv necesitatea transformării Camerei de Comerţ şi Industrie într-un minister privat al economiei din România, care să deservească interesele mediului de afaceri autohton.

Reporter: Revista Transilvania Business a remarcat faptul că aţi fost alături de preşedintele României, în calitatea dumneavoastră de preşedinte al Camerei de Comerţ a României, la Summitul „Iniţiativa celor Trei Mări” şi am apreciat foarte mult informaţiile statistice şi matematice prezentate, precum şi previziunea, seriozitatea şi consistenţa acestora. Care este elementul de continuitate pe care aţi dori să îl impuneţi în ceea ce înseamnă a patra întâlnire? De asemenea, vă rog să ne spuneţi şi dacă o parte din propunerile făcute de dumneavoastră se pote concretiza.

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Dacă mă întrebaţi din proiectele fezabile la care România poate să le dezvolte, vă răspund că unul dintre acestea vizează Dunărea. În primul rând, de bine, de rău, pe Dunăre nu trebuie să expropriem pe nimeni şi nu intrăm în paradigma autostrăzilor din România. Dunărea trebuie să devină o cale navigabilă. Este de fapt, dar e insuficient folosită în interiorul Europei. În schimb, dacă ne ducem pe Rin vedem traficul de mărfuri şi faptul că nu poţi să traversezi Rinul cu un caiac de la un mal la altul fără să rişti să fi lovit de cineva. Eşti ca pe autostradă acolo. Ca pe o autostradă românească, unde lumea se înghesuie să meargă. Cred că Dunărea poate fi un proiect fezabil. Totodată, cred că proiectele energetice pot fi considerate fezabile şi nu spun asta decât în contextul reţelei deja existente ale Transgaz. Pentru că dacă ar fi vorba să realizăm coridoare noi, cred că ne-am lovi de aceeaşi problemă ca la autostrăzi, care se numeşte expropriere. Marea noastră problemă în domeniul infrastructurii, după cum vedeţi este exproprierea. Dumneavoastră dacă vă faceţi o casă sunt convins că nu îl abordaţi pe arhitect şi pe constructor înainte de a vă cumpăra terenul. De ce? Pentru că solul poate avea nişte probleme geologice, pânza freatică să fie prea sus sau prea jos, sau să fie alte considerente care vă pot influenţa poiectul de construcţie. Noi punem întotdeauna carul în faţa boilor şi de aceea nu avem autostrăzi în România. După părerea mea, exproprierea este după ANRP ultima formă de corupţie în România, în care dacă vreţi sunt bani curaţi, coafaţi, trecuţi de OLAF, trecuţi de toţi, care intră în cont. Mi-aş dori ca instituţiile statului să investigheze cine sunt cei care expropriază în calea autostrăzilor. Dacă este moştenitorul de drept din perioada interbelică. Atât îmi doresc să facă şi instituţiile statului. Revenind la cele trei mări, cred că Dunărea şi acea reţea comună energetică despre care a spus şi domnul Trump chiar cu 24 de ore înainte să înceapă Summitul „Iniţiativa celor Trei Mări”, acea infrastructură energetică comună este fezabilă.

Rep.: Aţi propus, în discursul pe care l-aţi susţinut la Topul Firmelor din Judeţul Mureş, crearea unui Minister special al Afacerilor, însă în prezent există în România un minister al afacerilor, al antreprenoriatului, al comerţului şi al IMM-urilor. Cum vedeţi mai concret acest nou portofoliu despre care aşi afirmat că este necesar?

M.D.: Eu cred că această instituţie care se numeşte Camera de Comerţ, sub toate formele ei – centrală şi locală, poate deveni un minister al economiei privat, dacă doriţi pe un sistem de finanţare ca al vecinilor noştri din Ungaria. După cum se ştie, în Ungaria există cam acelaşi sistem ca la noi, cu membrii voluntari, nu este ca în Austria şi Germania, dar agenţii economici din Ungaria plătesc o taxă de înmatriculare anuală de 20 de euro Camerei de Comerţ a Ungariei, ceea ce putem face şi noi.

Rep.: Ce am face noi cu această taxă?

M.D.: Noi am aduna un buget de 14 milioane de euro care ar putea acoperi 100 de poziţii în străinătate de ataşaţi comerciali care să răspundă exclusiv, şi subliniez asta, exclusiv mediului de business. Oameni care să plece acolo fără un mandat de patru ani, cum pleacă la stat, oameni care pot pleca pentru o săptămână sau pentru 20 de ani, în funcţie de performanţa pe care o fac. Dacă agenţii economici din România îi solicită o întâlnire punctuală şi acel om nu o rezolvă, vine acasă şi pleacă altul mai bun care poate să o facă. Noi putem să devenim un minister al economiei în privat, în mâna oamenilor de afaceri, în care să ne hotărâm soarta singuri, pentru că dacă ne aşteptăm ca o somitate ca domnul Andruşcă să ne direcţioneze în plan economic cred că am nimeri în Groapa Marianelor.

Rep.: De o bună vreme sunteţi promotorul a ceea ce înseamnă delegaţiile economice alături de preşedinte şi de Guvern, în care duceţi oameni de afaceri. Lipsesc acele avioane de investitori români care să fie duşi de reprezentanţii ţării mele şi cărora să li se faciliteze întâlniri la nivel înalt în alte ţări?

M.D.: Îi lipseşte avion şi preşedintelui însăşi… Avionul lipseşte şi preşedintelui şi Guvernului. La cât a plătit statul român pe toate prostiile din lumea aceasta, nu cred că nu-şi putea permite să cumpere un avion. Marea problemă a noastră este că nu ştim să internaţionalizăm business-ul românesc, Guvernul, aţi văzut-o pe doamna prim-ministru – a fost în toate ţările din Golf, a umblat pe la şeici, pe la emiri, pe la califi, nu ştiu ce a făcut, nu a dat niciun feedback. Nu ştiu ce a promis, oamenii de afaceri nu au fost invitaţi, dar modul de a merge cu oameni de afaceri este consacrat, numai dacă ne uităm la doamna Merkel sau la Shinzo Abe, că îmi amintesc când a venit în România noi l-am trimis să vadă Muzeul Satului. Am avut, totuşi, onoarea să fiu invitat la Preşedinţie să stau de vorbă cu oameni de afaceri din delegaţia domnului prim ministru al Japoniei, Abe, şi vreau să vă spun că cei trei oameni cu care am stat la masă din partea Japoniei aveau la un loc cam de patru ori PIB-ul României ca cifră de afaceri, numai dacă ne gândim la Mitsubishi şi Hava Jima, Harima şi alte societăţi.

Rep.: În intenţia de a obţine noua Lege a lobby-ului, cum veţi putea reprezenta ceea ce vor oamenii de afaceri din România în negocierile pe care preşedintele sau premierul le pot duce cu alţi conducători de stat? Dincolo de tot ce înseamnă politică, orice mare preşedinte de stat când merge într-o vizită oficială discută economie, business, afaceri pentru ţara lui, ceea ce dumneavostră aţi şi exprimat de mai multe ori în intervenţiile dumneavoastră.
M.D.: Cred că Legea lobby-ului în forma ei actuală este o aberaţie greu de aplicat în România. Cred că Legea lobby-ului ar trebui să spună clar, bazat pe fapte, pentru că aşa cum am mai spus, noi cerem ca înainte de a se lua o decizie să ne aplecăm la realităţile din teren. Realitatea din teren spune că această Cameră de Comerţ şi Industrie a României, precum şi camerele de comerţ judeţene sunt singurele entităţi ale mediului de business care au o infrastructură de business. Cel puţin, la nivel naţional nu ne întrece nimeni, şi nu întâmplător s-a organizat Summitul „Iniţiativa celor Trei Mări” la noi. Vreau să spun că probabil în cadrul Legii lobby-ului trebuie statuat faptul că decidentul politic poate veni la cererea Camerei de Comerţ, la Camera de Comerţ, să se întâlnească cu agentul economic. Noi, la Camera de Comerţ, avem săli şi de 6.000 de locuri, dar şi săli de 400, de 300, de 200, de 100 de locuri, avem şi un club unde se poate servi masa. Avem tot ambientul pentru ca oamenii aceştia să nu se mai întâlnească în cimitire. Putem crea acest cadru, în care oamenii de afaceri la cererea şi sub supravegherea, cu ghilimelele de rigoare, a Camerei de Comerţ, să discute chiar şi tete-a-tete cu agentul economic sub acoperişul Camerei de Comerţ, nu în cârciumi, în cimitire sau pe păşuni.