Azomureș, la prima colaborare cu Fondul Științescu Mureș Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 238 Vizualizări

Azomureș, la prima colaborare cu Fondul Științescu Mureș

Echipa Științescu Mureș și Fundația Comunitară Mureș au lansat oficial Fondurile Științescu Mureș 3.0 și Științescu-Richter pentru Chimie, care însumează 125 000 lei. În județul Mureș programul este implementat de către Fundația Comunitară Mureș în parteneriat cu FFCR – Federația „Fundațiile Comunitare din România“, cu sprijinul RAF – Romanian-American Foundation și în acord cu parteneri locali. Printre aceștia se numără și Azomureș, aflat la prima implicare în cadrul Fondului Științescu.

Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al Azomureș, a fost prezent la evenimentul de lansare din 14 februarie și a motivat decizia combinatului de a finanța acest demers educațional.
„Una dintre valorile companiei este pasiunea. Am văzut că aveți această pasiune pentru științe. Suntem la prima colaboare pe acest fond și sperăm că nu va fi și ultima. Mă uitam la standul Colegiului Național „Unirea“ și îmi amintesc că acum mulți ani, când am absolvit liceul, nu exista așa ceva, nu exista posibilitatea ca noi, elevii, să ieșim la un eveniment de genul acesta sau să avem mai mult de un laborator de chimie. E interesant ce se întâmplă, e interesant și pentru compania noastră. Suntem un gigant în ceea ce privește tehnologia și chimia. O să îi invităm și pe copii să ne viziteze ca să vadă ce se întâmplă în aceste instalații foarte mari din combinat. Vă doresc succes și abia așteptăm să vedem proiectele“, a fost mesajul transmis de Ovidiu Maior.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE