Home / Administratie / Proiectele de dezvoltare, puse în practică de primarul Magyari Péter în Eremitu

Proiectele de dezvoltare, puse în practică de primarul Magyari Péter în Eremitu

Distribuie

Situată în partea de sud-vest a Munţiilor Gurghiului, comuna Eremitu este aşezată la poalele muntelui Bichici, la cursul superior al pârâului Niraj, la o altitudine de 560 de metri. Primele atestări scrise despre comună datează din anul 1484, când este menționat numele localităţii Mătrici, iar din anul 1567 găsim atestare documentară despre localităţile Eremitu, Călugăreni şi Dămieni.

Vârful cel mai înalt este la 28 de kilometri de la Câmpu Cetăţii (1.777 de metri), fiind rămăşiţa unui crater vulcanic. Craterul avea un diametru de 5-6 kilometri, care a fost străbătut de pârăul „Székely”. În localitatea Cămpu Cetăţii se află cea mai mare păstrăvărie a României. Marginea satului este străbătut de un drum roman care leagă localităţile Grâuşoru, Dămieni şi Călugăreni. Aşezată într-o zonă pitorească, având un număr de 3.872 locuitori, comuna Eremitu are cinci localităţi arondate: Eremitu, Câmpu Cetăţii, Călugăreni, Mătrici, Dămieni.

Primăria comunei Eremitu

Din punct de vedere administrativ, comuna Eremitu este condusă de primarul Magyari Péter, aflat la cel de-al doilea mandat, unul cu o agendă încărcată în ce privește dezvoltarea comunei situată pe Valea Nirajului.

Reporter: Care au fost primele proiecte de dezvoltare la momentul când ați ajuns primarul comunei Eremitu?

Magyari Péter: La începutul primului mandat, în 2012, fondurile europene s-au terminat, și aici mă refer la exercițiul financiar existent la acel moment, fapt pentru care singurele proiecte care le-am avut au fost cele derulate prin Grupul de Acțiune Locală Asociaţia LEADER Valea Nirajului din care comuna Eremitu face parte alături de alte 12 comune din județul Mureș. Aici mă refer la proiectele privind Căminul Cultural din localitatea Dămieni, sediul Primăriei și Căminul Cultural din localitatea de reședință, Eremitu, un teren de sport cu o suprafață sintetică la Câmpul Cetății, la care se adaugă Centrul de Informare Turstică din localitatea Eremitu, proiect demarat tot prin Grupul de Acțiune Locală. A urmat semnarea unui contract de finanțare la un proiect derulat prin PNDL care a avut ca obiect asfaltarea drumului de la Câmpul Cetății pe o distanță de aproape 5 kilometri. Toate aceste proiecte au fost începute de către mine, începând cu întocmirea studiilor de fezabilitate și proiectul tehnic. La Câmpul Cetății a fost făcut cândva SF-ul pentru drum, la fel și proiectul tehnic, dar a fost tras un strat foarte subțire de asfalt, fapt pentru care drumul a trebuit refăcut și asfaltat din nou.

Reporter: A fost greu să vă obișnuiți cu activitatea de primar?

Magyari Péter: Din punctul meu de vedere, primii patru ani au fost ca și o școală pentru mine. A trebuit să învăț ce trebuie să fac ca și primar al comunei Eremitu, în special în ce privește proiectele cu finanțare europeană. În momentul în care apar proiectele mari, cele cu finanțare europeană, trebuie să ai deja făcut studiul de fezabilitate, să-l ai în mână cum se zice, să fii pregătit. La nivelul comunei noastre pot spune că lucrurile merg bine, relația cu cei din Consiliul Local a fost și este bună, aspect care s-a reliefat și în ce privește proiectele derulate la nivel de comună.

Reporter: Ce alte proiecte ați avut în vedere în perioada primului mandat?

Magyari Péter: Revenind la primul mandat, în acea perioadă au fost depuse proiectele pentru asfaltări, pentru canalizare și pentru construcția unei grădinițe cu program prelungit, plus căminul cultural din Câmpul Cetății.

Reporter: Dar în ce privește mandatul actual?

Magyari Péter: La capitolul proiecte europene, anul trecut a fost finalizat Căminul Cultural din localitatea Câmpul Cetății. Tot prin intermediul Grupului de Acțiune Locală, în 2018 am reușit achiziționarea unui tractor și a anumitor  utilaje, necsare lucrărilor de gospodărie comunală comunală și pentru deszăpezire. Ca și proiecte rămase, avem canalizarea, asfaltările, Căminul Cutural din Mătrici și  Grădinița cu Program Prelungit din Eremitu.

Reporter: Cum se prezintă infrastructura, în special cea legată de drumuri?

Magyari Péter: Există drumuri asfaltate rezultate în urma proiectului derulat prin PNDL în anul 2014 și finalizat în 2016. De asemenea, a fost asflatat și drumul de la Călugăreni, iar în perioada următoare urmează asfaltarea unei porțiuni de drum în localitatea Mătrici, în zona unde se află școala, biserica și căminul cultural, precum și câteva străzi laterale în localitatea Eremitu pe o distanță de 4 kilometri. Am ales pentru asfaltare străzile cele mai circulate din comună. Aici dau exemplu drumului de la Călugăreni unde funcționează Centrul de  Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică, unde umblă destul de multă lume. Așteptăm să adoptăm bugetul pentru anul 2020, să putem întocmi studiul de fezabilitate pentru toate drumurile ce urmează să fie asfaltate, astfel ca la momentul apariției unei linii de finanțre să fim pregătiți din acest punct de vedere.

Reporter: Dar în ce privește rețeaua de apă și canalizare?

Magyari Péter: La nivelul comunei funcționează o rețea de apă care vine de la Sovata, de o calitate foarte bună și la un preț destul de bun. Avem apă în toate localitățile comunei. În ce privește canalizarea, urmează etapa a doua, în contextul în care din fonduri europene puteam să mergem cu un proiect doar până la un milion de euro, fapt pentru care urmează restul de canalizare în comună și o stație de epurare. Această a doua etapă se va realiza cu ajutorul fondurilor guvernamentale. Cu acest prilej, unde nu este trasă apa, va fi rezolvată și această chestiune odată cu canalizarea. Momentan, avem făcută canalizarea într-o parte a comunei dar lucrarea încă nu este recepționată. După cea de a doua fază, exceptând Câmpul Cetății, fiecare stradă va beneficia și de canalizare.

Reporter: Cum stați la capitolul școli și cămine culturale?

Magyari Péter: Am depus un proiect prin Programul Operațional Regional pentru școala din Eremitu care din păcate a picat. Fiind situată în apropierea bisericii ne trebuia un aviz de la Sibiu de la Monumente Istorice, fapt pentru care așteptăm să vedem o altă linie de finanțare prin care să putem reabilita această școală. În ce privește școala de la Mătrici, este o clădire retrocedată bisericii, reabilitată din surse private din Ungaria. Și școala din Eremitu arată bine, dar are nevoie de o reabilitare, plus că e nevoie și de o extindere a ei, în contextul în care avem mai mulți copii decât în 2012, fapt pentru care e nevoie de o extindere a sălilor de clasă, lucru valabil și în cazul grădiniței. În ce privește căminele culturale, în fiecare sat avem câte un cămin, cel din Dămieni a fost renovat în 2014, la fel și cel de la Câmpul Cetății. Urmează să renovăm și cel din Mătrici, iar la Călugăreni va trebui să construim unul nou. Există aici Teatrul de vară Șura și ar fi bine să avem un cămin cultural nou, multifuncțional, dat fiind obiectivele istorice și evenimentele culturale exsitente la Călugăreni. La capitolul sport, am întocmit un SF pentru o sală de sport pe care dorim să o construim în localitatea Eremitu. Urmează să vedem ce fel de finanțare vom avea la acest proiect. Este o investiție binevenită în condițiile în care copii de la noi trebuie să meargă în alte părți, la Sovata sau în alte comune pentru a face sport în condiții optime. Nu în ultimul rând, respectiv domeniul sănătății, în localitatea Eremitu avem un dispensar medical pus la punct. Clădirea este veche, de multă vreme nu a mai beneficiat de o reabilitare, până anul trecut când am reușit să o modernizăm printr-un proiect derulat prin PNDL. Lucrarea este gata în proporție de 90%, iar în viitorul apropiat ea va fi terminată în totalitate.

Construcția grădiniței din Eremitu

Reporter: Care sunt proiectele cele mai importante aflate pe agenda anului 2020?

Magyari Péter: Trebuie să finalizăm grădinița cu program prelungit din localitatea Eremitu, lucrările de canalizare și asfaltarea străzilor. La acestea se mai adaugă un proiect, făcut tot prin Grupul de Acțiune Locală, care prevede construirea unui spațiu multifunctional interactiv de interes turistic pe Valea Nirajului. Mai exact, va fi construită o locație, o gară la Câmpul Cetății, care va deservi mocănița care vine de la Târgu-Mureș spre Sovata. În cadrul acestei locații se vor putea organiza diverse activități interactive, plus că aici vizitatorii vor putea afla date despre istoria acestei mocănițe Târgu-Mureș – Sovata. Nu în ultimul rând, în acest an pregătim studiile de fezabilitate pentru străzile care le mai avem de asfaltat la nivelul comunei.

Reporter: Capitolul turistic este bine reprezentat. Cu ce se mândrește comuna Eremitu în acest sens?

Magyari Péter: La nivelul comunei avem câteva obiective turistice, fapt care a necesitat amenajarea unui centru de informare turistică la  nivel de comună. Aici mă refer la Castrul roman de la Călugăreni, Mănăstirea Franciscană din Călugăreni, renumita păstrăvărie de la Câmpul Cetății. La acestea se adaugă și câteva festivaluri foarte renumite în zonă, Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Câmpul Cetății, Festivalul Roman de la Călugăreni precum și festivalul de teatru organizat anual de Teatrul Șura din Călugăreni. În sprijinul turismului am menționat de proiectul cu locația destinată mocăniței, plus că dorim să amenajăm trasee turistice pentru împrejurimile comunei, atâtt pentru cei care vor o plimbare pe jos cât și pentru cei care preferă explorarea naturii pe două roți.

Reporter: Cum vedeți anul 2020, unul mai special, dat fiind alegerile locale și cele parlamentare?

Magyari Péter: Este important ca proiectele care le-am început să le pot duce la îndeplinire. Mergem înainte, având convingerea că le vom și finaliza. Sper ca oamenii să țină cont de realizările de până acum, tot ce am făcut a fost spre binele comunității. Dacă voi reuși să obțin  încrederea oamenilor pentru încă un mandat, vom reuși să asfaltăm toate străzile și nu în ultimul rând să avem apa și canalizarea puse la punct în toată comuna.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Doi atleți mureșeni premiați la Campionatul Național U20

Distribuie În perioada 9-10 martie s-a desfășurat la București finala Campionatului Național de Atletism U20, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.