IN MEMORIAM Ioan-Daniel Jurje Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 23033 Vizualizări

IN MEMORIAM Ioan-Daniel Jurje

„Cu fiecare dintre cei
  De care moartea ne desparte,
  Murim şi noi – lăsând o parte
  În fiecare dintre ei…

  Imagini… gânduri… doruri… vise
  Adorm în stinsele priviri,
  Un cer întreg de amintiri
  În pleoapele pe veci închise… „

                                                 Victor Eftimiu

Un suflet minunat, un om excepțional. Acesta a fost, este și va fi, JURJE IOAN-DANIEL, care ne-a părăsit fără vreun avertisment, în ziua fatidică de marți, 17 noiembrie 2020.

Nu există suficient cuvinte care să îl descrie. Un soț care își iubea sufletul pereche necondiționat, un tată care și-ar fi dat viața pentru fiica sa care era lumina ochilor săi, un fiu și un ginere de o bunătate exacerbată, un prieten, camarad și punct de sprijin permanent.

Însă, destinul a vrut ca el să ne părăsească, Dumnezeu chemându-l la El, răutatea acestei lumi afectându-l. Deși pământul a pierdut un OM, în toată măreția acestui cuvânt, Cerul cu siguranță a câștigat un înger. 

Astfel, anunțăm că îl vom conduce pe preaiubitul nostru înger pe ultimul drum în data de 21 noiembrie 2020, începând cu orele 14.00, în Cimitirul Cartierului Mureșeni, așa cum se cuvine unui militar: cu salve de foc și onoruri militare. Ne vom întâlni să să ne rugăm pentru el, să ne luam un rămas bun până ne vom revedea și să ne asigurăm că îl găsim constant în amintirea noastră. Îl vom regăsi în fiecare dintre noi, pentru că a lăsat ceva în fiecare persoană care l-a cunoscut, noi toți fiind, de fapt, el.

Zbor lin spre stele, îngerul nostru! Nu te vom uita niciodată! Mereu acolo pentru noi… Te iubim (și dincolo de moarte) !

Îndoliata familie

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE