Printr-un comunicat de presă remis de reprezentanții Primăriei municipiului Târgu Mureș joi, 15 martie, se anunță că au fost deja depuse și se află în curs de evaluare un număr de trei proiecte cu finanțare europeană.
Dintre acestea, cel mai consistent este ”Sistemul de management al traficului în Municipiu”, cu o valoare de puțin peste 31 de milioane de lei, dintre care doar 6,1 milioane lei vor fi din bugetul propriu, 3,3 milioane lei din bugetul de stat, iar restul din fonduri europene.
Prin acest proiect se dorește „implementarea unui sistem inteligent al managementului de trafic în municipiul Târgu Mureș în care sunt incluse 40 de intersecții amplasate pe arterele principale de circulație.”
„Infrastructură rutieră: coridor cartier Tudor Vladimirescu – Cartier 7 Noiembrie egal 2,5 milioane lei (TVA inclus)/ contribuție Municipiu 2%. Proiectul își propune să promoveze mobilitatea, reducerea emisiilor de dioxid de carbon provenit din transportul public, creșterea numărului de călători care utilizează transportul public, creșterea numărului de utilizatori care aleg mijloacele alternative de transport mai puțin poluante (biciclete /pietonal). Se vor construi puncte de bike-sharing pe traseul propus, inclusiv achiziționarea de biciclete/ biciclete electrice/ trotinete electrice și amenajarea zonei centrale a municipiului Târgu Mureș; – Sistem de management al traficului în Municipiu egal 31,2 milioane lei (buget propriu 6,1 milioane lei; 3,3 milioane buget de stat; 21,7 fonduri UE). Proiectul prevede implementarea unui sistem inteligent al managementului de trafic în municipiul Târgu Mureș în care sunt incluse 40 de intersecții amplasate pe arterele principale de circulație. Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în municipiul Târgu Mureș. Buget: 30,1 milioane lei. Proiectul prevede achiziția de echipamente mobile IT pentru un număr de 11.362 de elevi din învățământul preuniversitar de stat din 22 de unități școlare din municipiul Târgu Mureș și pentru 1.239 de profesori”, se arată în sursa menționată.
Alex PĂTRAȘCU