ȘOCANT! Mureșeancă bătută de fiul ei! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 525 Vizualizări

ȘOCANT! Mureșeancă bătută de fiul ei!

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Band au fost sesizați joi, 19 august, cu privire la faptul că pe raza comunei Mădăraș o femeie ar fi fost agresată de fiul acesteia.

”În urma cercetărilor a reieșit că, la aceeași dată, în timp ce se afla în locuința comună, femeia în cauză, de 65 de ani, ar fi fost agresată fizic de către fiul acesteia, un bărbat, de 47 de ani. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, iar ulterior aceasta a fost transportată la unitatea medicală în vederea continuării investigațiilor de specialitate. În cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În baza probatoriului administrat, la aceeași dată față de cel în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior, la data de 18 august, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârsirii infracțiunii de violență în familie, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE