SĂRĂCIE. Echipaj mureșean de poliție mituit cu 100 de euro Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 436 Vizualizări

SĂRĂCIE. Echipaj mureșean de poliție mituit cu 100 de euro

Polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureş au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită și a concubinului acesteia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la dare de mită.

”În baza denunțului formulat la SJA Mureș de către polițiștii din cadrul IPJ Mureș – Secția nr. 14 Poliție Rurală Ghindari, s-a reținut faptul că, în cursul lunii mai 2021, fiind pasager într-un autoturism condus de o altă persoană, concubinul inculpatei a determinat-o pe aceasta să promită echipajului suma de 100 de euro pentru ca polițiștii să nu constate și să nu sancționeze faptul că șoferul a condus pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. În schimbul sumei promise drept mită, acesta se aștepta ca polițiștii să nu aplice șoferului sancțiunea prevăzută de lege, respectiv amendă contravențională și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Unul dintre polițiști a înregistrat discuțiile cu inculpații, acestea fiind folosite ca mijloace de probă în reținerea situației de fapt”, au transmis reprezentanții SJA Mureș.

Conform aceleiași surse, pentru documentarea cauzei penale, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

”Dosarul a fost trimis Tribunalului Mureș, instanță competentă să judece cauza. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai precizează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE