Jandarmul mureșean dedicat copiilor cu dizabilități Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 1 comentarii
  • 3866 Vizualizări

Jandarmul mureșean dedicat copiilor cu dizabilități

Un om cu suflet mare și o putere de neimaginat.  Traian Dumbrăvean Katai, în fiecare vineri dimineață este alături de copiii cu nevoi speciale la Fundația Transilvană Alpha, din municipiul Târgu-Mureș. Fără nici un câștig material, doar cel al satisfacției că aduce un zâmbet pe chipurile lor, Traian oferă copiilor, aflați în situații dificile, o oră de exerciții de kinetoterapie, muzică și mișcare, le recunoaște talentul și valoarea și își manifestă aprecierea pentru ei în mod natural.

La întrebarea “ ce îl  motivează să facă aceste lucru?” a răspuns simplu

Privirea acelor copii face totul, zâmbetul fără măști!

Când dai aripi

Traian Dumbrăvean Katai este plutonier adjutant șef, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș. Practică Karate Kyokushin din 1988, centură neagră 4 dani, îi plac mult drumețiile în natură și munca la câmp și le consideră adevărate izvoare de liniște.

“Este colegul nostru de mai bine de 20 de ani, este un bun camarad, iar disciplina, smerenia, autocontrolul, bunătatea și respectul față de ceilalți îl caracterizează”, au menționat colegii lui pe pagina oficială de facebook, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș.

Când parcurgi călătoria prin viață, nu există indicatoare, dar ne putem agăța de modele umane care să ajute zborul nostru. Traian este genul de om care dă aripi. Pentru el cea mai mare bogăție este sănătatea și își dorește ca „Bunătatea oamenilor să se manifeste”.

În timpul liber antrenează pentru performanță karateka de la cele mai fragede vârste până la cele mai înaintate în cadrul Clubului Sportiv Tiger-Budo Târgu-Mureș. Mulți ani la rând, echipa clubului a reușit să ocupe primul loc în clasamentele concursurilor şi campionatelor naționale în arte marțiale, stilul Karate Kyokushin. . Pe principiul “ Toți copiii sunt deosebiți, ” în dojo, sensei Traian reușește să ofere o altă lume și copiilor cu dizabilități, care s-au integrat perfect în grupul de karateka și au participat la Cupa Mondială și competiții naționale și internaționale de parakarate, obținând numeroase premii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Dumnezeu să îl binecuvânteze cu harurile Sale să poată bucura suflete mai departe, iar noi să găsim în el un exemplu de urmat, nu doar de admirat!🤗😇👏💞💐

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE