Cine vrea să-i succeadă lui Johnson Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 73 Vizualizări

Cine vrea să-i succeadă lui Johnson

Ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a anunțat că se va înscrie în cursa pentru a-i succeda premierului Boris Johnson la şefia Partidului Conservator. Shapps a exclus organizarea de alegeri naţionale în cazul unei victorii, angajându-se să pregătească un buget de urgenţă în primele 100 de zile ale eventualului său guvern pentru a reduce taxele achitate de persoanele cele mai vulnerabile şi pentru a acorda sprijin de stat firmelor cu un consum ridicat de energie.

„Am avut doi ani şi jumătate de guvernare tactică de către un centru adeseori distras. Acest lucru trebuie să înceteze. Trebuie să fim un guvern strategic, sobru în analiza sa şi nu unul care caută publicitate”, a spus Shapps. Potrivit Sunday Times, obiectivul lui Shapps este de a face faţă crizei legate de costul vieţii şi de a reconstrui economia britanică astfel încât aceasta să devină cea mai importantă în Europa până în 2050.

De asemenea, fostul ministru britanic al egalităţii Kemi Badenoch şi-a adăugat candidatura pe lista aspiranţilor la succesiunea premierului Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator. Kemi Badenoch este unul dintre cei aproape 60 de membri ai Parlamentului care au demisionat în această săptămână din guvern pentru a-l forţa pe Boris Johnson să plece. Într-un articol publicat în ziarul The Times, Kemi Badenoch a făcut apel la schimbare şi a declarat că opinia publică britanică este „epuizată de platitudini şi retorica goală”.

Anterior, ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, unul dintre candidaţii favoriţi pentru a-i succeda premierului Boris Johnson, a anunţat că a luat decizia de a nu se prezenta în competiţia pentru şefia partidului şi a guvernului.
Wallace (52 de ani) crescuse în ultimele luni în calitate de cel mai popular membru al guvernului printre membrii Partidului Conservator, depăşind-o pe şefa diplomaţiei Liz Truss, potrivit Conservative Home, datorită modului în care a gestionat criza din Ucraina.

„După ce m-am gândit bine şi am discutat cu colegii mei şi familia mea, am luat decizia să nu intru în cursa pentru conducerea Partidului Conservator”, a explicat Wallace pe Twitter.

„Nu a fost o alegere uşor de făcut, dar mă concentrez pe munca mea actuală şi pe asigurarea securităţii acestei mari ţări”, a spus el.

Exprimându-şi gratitudinea faţă de cei care i-au „promis” susţinerea lor, el le-a dorit succes tuturor candidaţilor. „Sper că vom putea rapid să ne concentrăm din nou asupra problemelor pentru care am fost aleşi”, a adăugat el. Patru parlamentari conservatori şi-au confirmat până acum oficial dorinţa de a fi următorul lider, dar se aşteaptă să candideze şi alţi aproximativ 12 pentru aceasta funcţie. Wallace nu a spus cui i-ar acorda sprijinul său.

Fostul ministru de finanţe, Rishi Sunak, este pentru moment cel mai bine cotat, dar el riscă să fie ajuns din urmă rapid de alţi actuali sau foşti miniştri, precum Liz Truss (Afaceri Externe) sau Nadhim Zahawi (Finanţe). Secretarul de stat pentru comerţ exterior, Penny Mordaunt, şi fostul ministru al sănătăţii, Sajid Javid, sunt de asemenea concurenţi serioşi.

Boris Johnson a anunţat săptămâna trecută că demisionează din funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, cedând în faţa apelurilor din partea miniştrilor şi parlamentarilor Partidului Conservator. Cu o poziţie slăbită considerabil după o serie de scandaluri, între care cel legat de petrecerile desfăşurate la Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, alegeri parţiale încheiate cu înfrângeri usturătoare pentru conservatori şi demisii în lanţ din cabinet, Johnson a fost constrâns să-şi dea demisia, dar a spus că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la numirea viitorului premier.

Comitetul din cadrul Partidului Conservator care supervizează cursa pentru alegerea înlocuitorului premierului britanic Boris Johnson va încerca să restrângă lista candidaţilor la două nume până pe 20 iulie, a declarat unul dintre membrii săi. Aşa-numitul Comitet 1922 va stabili regulile exacte şi calendarul cursei electorale săptămâna viitoare, după ce Johnson a fost forţat de propriul partid să demisioneze. Mulţi parlamentari fac presiuni ca procesul să fie accelerat.

„În mod clar ceea ce dorim să facem este să-i eliminăm pe unii dintre aceia care în mod clar nu vor primi suficient sprijin să ajungă între ultimii doi într-un stadiu relativ timpuriu”, a declarat trezorierul Comitetului 1922, Geoffrey Clifton-Brown. Clifton-Brown spune că acest lucru poate fi făcut prin creşterea numărului de semnături de la parlamentarii conservatori necesare pentru nominalizare şi prin creşterea pragului de voturi pe care trebuie să le primească candidaţii pentru a ajunge în runda următoare.

Reuters

(www.agerpres.ro)

Foto: www.cnbc.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE