Home / Administrație / Proiectele de apă și canalizare prind contur în comuna Chiheru de Jos

Proiectele de apă și canalizare prind contur în comuna Chiheru de Jos

Distribuie

Comuna Chiheru de Jos respiră din ce în ce mai ușurată după o perioadă în care pandemia și-a spus cuvântul. Despre noile perspective privind dezvoltarea comunei ne-a vorbit în interviul următor primarul Eremia Pop.

Reporter: Care au fost efectele pandemiei asupra dezvoltării comunei Chiheru de Jos?

Eremia Pop: Noi ca și o mică entitate administrativă am fost afectați de această pandemie în sensul în care tot ce a însemnat proiecte și lucrări s-au amânat, s-au împotmolit, începând de la proiectare și terminând cu execuția lucrărilor. Cu toate acestea, am depus eforturi mari și în momentul de față ne aflăm într-o fază, sigur mult întârziată, dar în care continuăm lucrările care le-am început la vremea respectivă.

Rep.: Concret, desre ce lucrări este vorba?

E.P.: În general, avem lucrări pe fonduri europene. Avem în lucru, cu întârzierile de rigoare, cele două cămine culturale de la Chiheru de Jos și Urisiu de Jos. Sperăm ca până în toamnă să fie acoperite și să înceapă lucrările la instalația electrică și la interioare.

De asemenea, avem un lucru cu dare în folosință în această toamnă trei capele mortuare. Ne-am apucat cu fonduri proprii la Urisiu de Sus unde am reamenajat un imobil al primăriei, clădire care este finalizată și care va putea fi dată în folosiță. De asemenea, la Chiheru de Jos avem o capelă care este în proprietatea Bisericii Ortodoxe.

bsh

Aici am sprijinit cât am putut, iar în momentul de față capela mortuară este terminată și dată în folosință. Nu în ultimul rând, avem în lucru o capelă mortuară la Urisiu de Jos. Aici lucrarea va merge destul de repede deoarece există clădirea proprietatea Bisericii Ortodoxe din Urisiu, ea trebuie doar compartimentată și finisată terasa. Cu siguranță și această capelă va fi dată în folosință în cursul acestui an.

Rep.: Ce alte lucrări s-au mai realizat?

E.P.: Lucrăm intens la montarea podurilor de hotar la la Chiherul de Sus și Urisiu de Sus în special, pentru că este zona cu relieful cel mai accidentat, cu multe pante. Montăm poduri cu buldoexcavatorul, poduri din tuburi corugate cu tot ce înseamnă pat de așezare și așa mai departe, care sunt de un real folos în ce privește accesul la terenurile agricole. De asemenea, la inițiativa Consiliului Local am achiziționat de la o firmă din Bistrița un număr de patru foișoare ca prim pas pentru folosirea lor ca și mobilier extravilan. Sunt amplasate pe niște niște puncte foarte atractive la nivelul comunei noastre. Unul este amplasat la intrarea în Chiherul de Jos iar celelalte trei sunt amplasate pe culmea drumului care merge de la Chiher spre Urisiu. Este o zonă foarte interesantă și foarte foarte frumoasă. Se văd Munții Gurghiului, Munții Călimani, Piatra Orșovei până spre Beica, spre Reghin se vede toată valea. Se opresc mașinile, poposesc, mănâncă la foișoare. Am surprins inclusiv mirese și miri făcându-și poze la aceste foișoare de unde se poate admira o priveliște absolut minunată.

bsh

Rep.: Ajungem la proiectele mari. Cum se prezintă comuna Chiheru de Jos la acest aspect?

E.P.: Am lucrat încă din legislatura anterioară la întocmirea proiectelor pentru apă, canal și drumuri. Acestea sunt proiecte de dimensiuni foarte mari pe care nu le puteam prezenta dacă nu aveam întăbulate toate căile pe care trec aceste rețele de apă-canal. Astfel, am luat lucrurile de la zero, am întabulat pe proiecte și în final la Oficiul de Cadastru am întabulat toate drumurile, apoi toate accesele, spațiile de teren unde va fi introdusă conducta de apă. Bunăoară, conducta de apă la noi va beneficia de o extensie, o vom trece peste deal de la Chieru la Urisiu cu tot ansamblul de pompe, depozite de apă până când se va crea la o cotă înaltă la Urisiu de Sus un depozit de apă de unde să alimenteze cele două sate.

Rep.: În ce stadiu se află proiectul de apă și cel de canalizare?

 E.P.: Am avut o mare bucurie, cea mai mare satisfacție pentru mine de când sunt primar acasă la Chiher, faptul că după vreo 5 ani de efort pe tărâmul acesta al extinderii rețelei de apă la Urisiu, în sfârșit avem certitudinea rezolvării apei potabile în cele două Urisie. Nu puteam să să mai continuăm cu o situație din asta când cele două sate, Urisiu de Sus și Urisiu de Jos nu au apă de la o rețea de apă potabilă. Au o apă care nu este în deplinătatea funcționării tehnice, iar când este secetă mai mare apa lipsește cu desăvârșire.

Rep.: Despre ce sumă este vorba?

E.P.: În momentul de față, cum vă spuneam, am încheiat proiectele și am avut marea satisfacție să câștigăm pe fonduri europene o sumă cu care să introducem apa la Urisiu fără probleme. Este vorba de 2 milioane de euro. De asemenea, să începem lucrărilor la canalizare cu stație de epurare la Chiheru de jos, și eventual o linie principală Chiheru de Jos-Chiheru de Sus pentru canalizare. În total, pentru apă și canalizare am obținut 4.000.000 de euro, sumă pe care nu a obținut-o comună noastră niciodată în ultimii 30 de ani. Acești bani vor merge pe extinderea rețelei de apă la Urisiu și început de canalizare la Chiher. Acești bani sunt din fondurile nerambursabile prin Proiectul ”Anghel Saligny”. Este vorba de un singur proiect prin acest program, proiect cu două componente cum am spus, extinedere rețea apă și canalizare. Ne pregătim de licitație în vederea execuției lucrărilor. Termenul de execuție al lucrării îl vedem doar în momentul în care se desemnează contractul de execuție, undeva la un an și jumătate în ce privește apa, respectiv doi ani și jumătate canalizarea.

Rep.: Cât de important este apa pentru cele două Urisie?

E.P.: Din cel puțin două motive. Unu, pentru că nu există. Ceva inadmisibil ca în secolul acesta aceste sate să nu aibă apă de la rețeaua de apă portabilă de calitate. În al doilea rând, avem sursa de apă de la Sovata. Avem două captări importante. Una pe Valea Soveții, în munte, apă care nu trece prin nicio localitate, pe lângă nicio casă. A doua captare este la Cserepes, chiar deasupra la Stâna de Vale, de asemenea o captare care nu trece prin nicio localitate. Apa ne vine direct din munte la noi prin firma Servicii Tehnice Comunale Sovata. Această firmă livrează cea mai bună apă verificată la laboratoarele de specialitate dar și cea mai ieftină apă din județul Mureș. În momentul de față plătim undeva la nici 4 lei pentru un metru cub de apă.

Rep.: Un gând de final…

E.P.: Vreau să închei cu notă optimistă, pentru că sunt destule necazuri în jur. Eu prin firea mea nu m-am plâns niciodată. Am sesizat neajunsurile și necazurile, dar nu m-am plâns. Sunt un optimist incurabil și uite că mi-a ajutat Dumnezeu. Am venit acasă la Chiher nu să fac pe primarul, una din cele mai mici funcții dacă e să ne uităm la parcursul meu profesional, ci am venit să fac ceva pentru comunitatea din care mă trag, și uite soarta m-a ajutat să văd cum aceste investiții prind contur și devin realitate.

A consemnat Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.