Curățenia, de la pasiune la afacere Life style
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 965 Vizualizări

Curățenia, de la pasiune la afacere

La început a fost o necesitate, în timp a devenit hobby iar mai apoi s-a transformat în afacere. Este povestea de viață a unei femei din Târgu-Mureș care, la nici 40 de ani, a ajuns să ”aducă lumina” în casele și birourile mureșenilor. Este vorba despre Petruța Pop, administrator al SC UBT (Universal Bur Tehnic) SRL, care a fost de acord să ne spună povestea ei.

Pasiune pentru curățenie

”Am început să fac curățenie de la 11 ani, de fapt. La noi acasă, mama nu prea făcea și nu era niciodată curățenie în adevăratul sens al cuvântului. Mergând în vizită la colegi, la prieteni, în alte case, am văzut că o casă poate arăta și altfel, că poate fi curățenie într-o casă. Atunci am început eu singură să fac, așa cum puteam și cum știam”, ne-a spus Petruța Pop.

În timp aceasta a dezvoltat o adevărată pasiune pentru curățenie. A absolvit o facultate, s-a angajat, dar, la un moment dat, având doi copii mici și fiind proaspăt divorțată, s-a văzut nevoită să găsească metode de a-și suplimenta veniturile, dar și de a face o schimbare în viața sa.

”Pentru mine curățenia a devenit un hobby, o pasiune, chiar. De aici am pornit, desigur, la un moment dat, pentru că avem și perioade mai dificile în viață, lipsa banilor m-a determinat să mă gândesc la posibile surse de venit suplimentar. Am luat ziarul și am început să mă uit la anunțuri. Am văzut că se căutau mult serviciile de curățenie. Am pus mâna pe telefon și am sunat și m-am dus la un client care apoi m-a recomandat la al doilea și tot așa. Aveam atunci un loc de muncă, dar nu eram mulțumită financiar și fiind proaspăt divorțată am decis să fac o schimbare în viața mea. La început ”firma” eram doar eu. Nici măcar cârpele și soluțiile nu erau ale mele, erau are clienților”, ne-a spus Petruța Pop.

De la o cârpă, la o afacere în toată regula

În timp, afacerea a început să crească, și am vrut să aflăm ce înseamnă de fapt serviciile de curățenie și care sunt, de fapt, regulile pentru o curățenie ca la carte.

”Există niște prejudecăți legate de această activitate. Se crede că oricine poate face curățenie, pentru că nu este nevoie de studii sau că doar cei din anumite categorii sociale se ocupă de așa ceva. Totuși, curățenia este o activitate complexă, care implică multă responsabilitate, devotament și chiar o anumită logică. Există anumite reguli care trebuie urmate pentru ca, la final, rezultatul să fie cel dorit și de noi, și de client”, ne-a explicat Petruța Pop.

Aceasta ne-a spus că, o curățenie profesionistă, trebuie întotdeauna începută ”de sus în jos” și că prima dată trebuie făcută o curățenie generală.

”În primul rând, în orice încăpere se intră pentru o curățenie generală vom începe cu desprăfuirea, de sus, de la tavan. Cel mai bine este să se aspire tavanul pentru a îndepărta atât praful cât și pânzele de păianjen. La fel, se curăță partea de sus și lateralele mobilei, care se trage acolo unde se poate face acest lucru.  Covorul se aspiră și se adună pentru a fi scos din camera respectivă. Se curăță geamurile și caloriferele, pentru acestea se folosește aparatul cu jet de aburi. Se curăță în spatele mobilei pentru a putea fi pusă la loc, apoi se trece la podele”, ne-a spus Petruța Pop.

Băile și bucătăriile primesc un tratament special, respectiv o curățare în profunzime a suprafețelor și a rosturilor faianței și/sau gresiei cu aparatul cu jet de aburi.

”Curățenia generală, în profunzime se face de fiecare dată când preluăm un client nou, apoi acesta poate opta pentru un abonament și stabilim împreună frecvența cu care se vine pentru curățenia de întreținere. Noi oferim și servicii de curățenie post constructor sau post zugrăvit”, ne-a mai spus Petruța Pop.

Servicii de curățenie vs. servicii de menajerie

Un aspect puțin cunoscut românilor este diferența dintre serviciile de curățenie și cele de menajerie.

”Vorbim de categorii de servicii diferite, de altfel, există și coduri CAEN diferite pentru aceste activități. Serviciile de menajerie presupun, de exemplu, curățatul în interiorul dulapurilor, ar rafturilor, călcatul hainelor, spălatul vaselor, curățatul frigiderului în interior. Sigur, la cererea clientului, noi putem presta și aceste servicii, dar atunci și timpul pentru o curățenie va fi mai mare și prețul serviciilor va crește și el. De exemplu, dacă se dorește o bucătărie curățată și exterior și interior, să cureți un frigider interior sau un aragaz pe interior poate dura și o oră. Este o muncă mult mai intensă. Multă lume confundă aceste două tipuri de servicii”, ne-a explicat Petruța Pop.

Sanda VIȚELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE