4,5 milioane de lei pentru achiziționarea unui RMN la Spitalul Municipal Sighișoara Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 365 Vizualizări

4,5 milioane de lei pentru achiziționarea unui RMN la Spitalul Municipal Sighișoara

Aleșii locali ai municipiului Sighișoara au aprobat, în urmă cu câteva zile, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru, cu unanimitate de voturi, alocarea sumei de 4,5 milioane de lei din bugetul local al Municipiului Sighișoara pentru achiziționarea, în acest an, de către Spitalul Municipal Sighișoara, a unui aparat RMN – echipament cu rezonanță magnetică nucleară.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de către Grupul de consilieri locali PNL, PSD și PMP.

”În momentul de față mulți pacienți sunt trimiși la Târgu Mureș sau la clinici private pentru efectuarea de investigații de imagistică necesare pentru diagnosticarea corectă a unor afecțiuni, ceea ce implică costuri mai mari pentru pacienți. Achiziționarea unui aparat RMN ar contribui nu doar la creșterea calității serviciilor, ci ar genera și venituri suplimentare pentru Spitalul Municipal Sighișoara, care pot fi investite în infrastructura spitalului sau achiziționarea de alte echipamente medicale”, au precizat, în numele inițiatorilor, consilierii locali Constantin Mihai Fiscu (PNL), Ovidiu Daniel Matei (PSD) și Călin Stupariu (PMP).

Conform managerului Spitalului Municipal Sighișoara, dr. Tanaszi Sarolta, în prezent unitatea nu dispune de un echipament RMN, ”iar achiziționarea unui astfel de echipament ar îmbunătăți și adresabilitatea pacienților, un alt indicator care ar contribui la creșterea veniturilor unității, pe lângă facilitățile oferite solicitanților, respectiv cadrelor medicale.”

Totodată, dr. Tanaszi Sarolta a arătat că Spitalul Municipal Sighișoara ”deservește populația loco-regională compusă din locuitori ai municipiului Sighișoara, cu aproximativ 26.000 de locuitori, și 36 de sate cu aproximativ 40.000 de locuitori”, în special din județele Mureș, Brașov și Sibiu.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE