Lansare de catalog ”Portul bănățean, Fast și somptuozitate” Cultură
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 190 Vizualizări

Lansare de catalog ”Portul bănățean, Fast și somptuozitate”

Muzeul Județean Mureș, Secția de Etnografie și Artă Populară anunță  lansarea catalogului ”Portul bănățean, Fast și somptuozitate ”, luni, 31 iulie 2023, începând cu ora 16:00, în Palatul Toldalagi situat în Piața Trandafirilor 11. Intrarea este liberă.

Catalogul semnat de colecționarul Marius Matei se bucură de o prefață semnată de dr. Dorel Marc, cercetător științific în cadrul Muzeului Județean Mureș. Între paginile acestui catalog se regăsesc peste 100 de costume tradiționale din întreg arealul Banatul de câmpie, alături de bijuterii și documente fotoetnografice aflate în Colecția etnografică Marius Matei.

Costumele tradiționale din zona Banatului ce alcătuiesc întreaga Colecție etnografică Marius Matei au fost expuse în cele mai prestigioase muzee din Romania, iar din 22 iunie 2023, Zestrea Bănățenilor se regăsește în sălile de expunere temporară ale Secției de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș.  În cadrul evenimentului, alături de autor, vor fi prezenți Angela Pop, director adjunct al Muzeului Județean Mureș, cercetător științific, dr. Dorel Marc și coordonatorul evenimentului, Livia Marc, muzeograf.

Colecția numără peste 3000 de piese, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la mijlocul secolului al XX-lea, și dezvăluie frumusețea și pasiunea locului în care multiculturalitatea este o trăsătură specifică. Toate aceste costume sunt mărturii ale talentului și harului oamenilor care păstrează specificul zonei, constituind un element de identitate reprezentativ, potrivit unui comunicat de presă remis de Muzeul Județean Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE