Peste 700 de persoane legitimate în două zile, de Poliția Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 122 Vizualizări

Peste 700 de persoane legitimate în două zile, de Poliția Mureș

Polițiștii mureșeni au asigurat, în perioada 14-15 august, o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru a putea preveni și interveni într-o manieră promptă, în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a Poliției.

”În acest context, în perioada menționată anterior, polițiștii au legitimat peste 700 de persoane, au verificat aproximativ 350 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 213 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 110.670 de lei. Cele mai multe contravenții au fost constatate la regimul rutier, respectiv 171. De asemenea, 32 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991, iar restul în acord cu alte acte normative. Ca măsură complementară în cazul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, polițiștii au reținut 25 de permise de conducere, iar în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare. De altfel, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier, respectiv 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE