Semtest BVN Mureș, o companie care sărbătoarește genetica și reproducția din sectorul zootehnic Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 514 Vizualizări

Semtest BVN Mureș, o companie care sărbătoarește genetica și reproducția din sectorul zootehnic

Una dintre cele mai importante companii de piața zootehnică, din sectorul reproducerii și geneticii animale, Semtest BVN Mureș, a devenit, după mai bine de 60 de ani de activitate, unul dintre cei mai cunoscuți „jucători” din domeniul agriculturii românești. Semtest BVN Mureș este o unitate preocupată în permanență de asigurarea reproducţiei la bovine şi suine prin însămânţarea artificială şi intensificarea procesului de ameliorare a raselor. Am aflat informații prețioase tocmai de la Directorul General Semtest BVN, inginerul Valer Radu Sician, care ne-a dezvăluit povestea Semtest de la începuturile imprevizibile până la prezentul plin de succes.

Reporter: Cum a apărut ideea de Semtest BVN?

Inginer Valer Radu Sician: Ideea de Semtest a apărut acum 60 de ani, în 1963 ca să fiu mai exact, având deja o istorie și o tradiție bine înfiptă în memoria agricultorilor și zootehniștilor din județul Mureș dar și din întreaga țară, aș putea spune. Practic, Semtesturile s-au înființat în urmă cu 60 de ani pentru a asigura inseminarile artificiale în fermele din România în perioada comunistă, fiind primele companii de acest gen din țară, formându-se încă de atunci șase centre la nivel național. Ideea unei astfel de companii a venit în jurul anilor ‘50, când fermierii au realizat că este o reală nevoie de avansare în acest domeniu, mai ales că inseminările artificiale începuseră să ia amploare la nivelul celorlalte țări europene. România a considerat că e nevoie să se înființeze centrele acestea pentru a asigura cu material seminal fermele din țară.

Rep.: Ce reprezintă, de fapt, Semtest BVN? Explicați-ne puțin procedeele din spatele produsului

Ing. V.R.S.: Noi suntem un centru de colectare a materialului seminal al bovinelor, ceea ce înseamnă că Semtest deține mai multe rase de tauri cărora li se face un program de recoltare în funcție de mai multe criterii punctate de echipa tehnică a companiei. În urma recoltării se fac mai multe teste și procese de evaluare prin care se constată calitatea „produsului”, ca ulterior materialul seminal să fie livrat conform solicitărilor venite din teren , adică de la ferme, operatori și medici veterinari. Cantitatea încărcăturii seminale se stabilește în funcție de cererea pieței. Este un întreg proces tehnologic în care bovinele noastre intră în laboratorul de recoltare unde se preia materialul genetic, iar mai apoi este preluat de echipa de testare și cercetare în laborator care se ocupă de analizare făcute cu aparatură specializată în urma cărora se stabilește cantitatea de dilut, numărul de paiete și evaluarea calității materialului seminal. De la laborator intră în procesul tehnologic de preparare și producere. După care intră la carantină timp de 30 de zile, ceea ce înseamnă că nu avem voie să folosim materialul în tot acest timp, perioadă în care se păstrează în azot lichid la minus 196 de grade Celsius, iar după trecerea carantinei poate fi dat spre comercializare.

„Am găsit de fiecare dată resurse care să ne ducă pe drumul succesului”

Rep.: Care a fost cea mai critică perioadă prin care a trecut Semtest BVN de-a lungul existenței sale?

Ing. V.R.S.: Chiar dacă ne mândrim cu ceea ce facem, trebuie să recunoaștem că și Semtest a trecut prin perioade mai dificile, din care s-a ieșit cu foarte multă muncă. La începutul anilor ‘90 țara trecea printr-o perioadă mai critică din punct de vedere economic. Probabil că știți prea bine, de vină a fost răsturnarea de situație în urma revoluției din ‘89. Toate sectoarele, nu doar cel zootehnic, au suferit pierderi mari atunci. Presiunea asupra Semtesturilor din țară a fost extrem de mare, având în vedere că noi ne-am ocupat de la început și de partea de cercetare, iar la vremea aceea nu se punea așa de mare preț pe domeniul acesta, noi având de suferit în mod direct din această cauză. Investitorii erau puțini și am fost forțați să luăm exemplul celor din afara țării pentru a putea ieșii din groapa în care ne băgase revoluția. Așa se face că am ajuns la scurt timp să atragem investitori care să ne ajute să ne modernizăm și să ne dezvoltăm, până ce am reușit să ieșim din impas. Au mai fost și alte perioade critice, dar am găsit de fiecare dată resurse care să ne ducă pe drumul succesului, sau cel puțin drumul care să ne mențină pe piață până în ziua de astăzi.

Rep.: Cum ați reuși să treceți cu bine peste perioada de încercare?

Ing. V.R.S.: Suntem numărul unu pe acest sector în ceea ce privește numărul exemplarelor masculine de bovine, în calitatea materialului seminal pe care îl comercializăm și datorită serviciilor calitative pe care noi îl acordăm. Tocmai de aceea, la mai puțin de 10 ani de la impasul post-revoluție, Semtest a reușit să semneze un contract de colaborare cu o companie cu tradiție și foarte cunoscută din Germania. Colaborarea continuă și în ziua de astăzi, după mai bine de 20 de ani, tocmai datorită echipei din Mureș care a inspirat și atunci, și încă o mai face, încredere și profesionalism. Nu doar noi, cei din Mureș am țintit spre investitori și colaborări cu firme din afara României, ci și celelalte Semtesturi din țară, căci e clar că toți ne doream să muncim cu companii avansate de la care să avem ce învăța. De asemenea, în 2014 am reușit să deschidem piața de genetică și reproducere și în China, o piață în care, de altfel, se intră foarte greu. Acest aspect este încă o garanție că produsul nostru corespunde din punct de vedere al calității, tehnic și al valorilor de ameliorare. Eu sper că aceste conexiuni sunt o mândrie pentru județul nostru, și de ce nu, chiar și pentru România.

Paradă cu tradiție unică în România

Rep.: Ce ne puteți spune despre cunoscutul eveniment „Parada Taurilor” de la Sângeorgiu de Mureș?

Ing. V.R.S.: Când vine vorba despre parada taurilor aș putea să vorbesc la nesfârșit, fiind unul dintre aspectele mele preferate. Am ajuns în 2023 la cea de-a 21-a ediție, prima inițiativă fiind luată în anul 2001. Desigur că la vremea aceea parada se desfășura la cu totul alt nivel, cu un grup restrâns de fermieri, colaboratori și medici veterinari, unde s-au prezentat pentru prima dată câteva exemplare de tauri într-un așa numit „ring” improvizat. Și an de an, colegul meu, doctor Mircea Roman, a început să pună bazele acestui eveniment, care a ajuns în prezent la un nivel mult mai mare. Eu mă ocup de paradă de 10 ani, de când am preluat conducerea ca și director, și m-am concentrat destul de tare pentru a dezvolta anvergura evenimentului, pentru că, de ce nu, merită. Parada noastră a ajuns să aibă o tradiție ieșită din comun pentru fermierii din întreaga țară, fiind trecut în agenda fiecăruia și așteptat de la o ediție la cealaltă. Faptul că se trezesc la 12 noaptea ca să ajungă de la primele ore ale dimineții la Sângeorgiu de Mureș mie îmi spune mai mult decât orice cuvânt despre interesul pe care îl trezește evenimentul nostru care, la urma urmei, eu personal îl consider o sărbătoare a geneticii și a reproducției zootehnice. Majoritatea participanților vin chiar și cu familiile pentru a se bucura de ceea ce le punem la dispoziție. Pe lângă interesele tehnice care îi îndrumă spre Semtest, pentru că cei mai mulți vin pentru a vedea viitoarea genetică pe care o vor utiliza în fermele lor, fermerii vin și pentru buna dispoziție și serbare.

Rep.: Ce ați pregătit în această ediție pentru participanții ce așteaptă cu nerăbdare cea de-a XXI-a ediție a paradei?

Ing. V.R.S.: Programul de anul acesta se va desfășura pe perioada a două zile, mai exact, începând de vineri 6 octombrie 2023 cu simpozionul fermierilor, unde se vor discuta mai multe aspecte științifice, tehnice și biologice, urmând ca sâmbătă, 7 octombrie, să se desfășoare mult așteptatul eveniment de prezentare a exemplarelor numit Parada Taurilor. Așteptăm și anul acesta, așa cum am făcut-o și în edițiile anterioare, un grup mare de persoane interesate care să vină și să învețe alături de noi despre acest sector zootehnic.

Lorena PINTILIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE