„Actualități  în urologie funcțională”, simpozion organizat de Spitalul Clinic Județean Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 239 Vizualizări

„Actualități  în urologie funcțională”, simpozion organizat de Spitalul Clinic Județean Mureș

UroFun este denumirea celei de-a doua ediții a Simpozionului organizat de Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș privind noutățile din domeniul urologiei funcționale, susținut vineri, 22 septembrie, la Hotelul Continental din municipiul Târgu Mureș.

În cadrul evenimentului au fost prezenți o suită de profesionaliști ai domeniului medical, precum: dr. Mártha Osolya, șeful Clinicii de Urologie a SCJ Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, manager al SCJ Mureș, dr. Schwartz László, medic primar Urologie, dr. Sorin Nedelcu, medic primar Urologie și alții, precum și Ferenc Péter, președintele Consiliului Județean Mureș.

“Urologia funcțională este o parte a urologiei, mai puțin dezvoltată în România, cu un număr de adepți destul de mare, dar pe care noi intenționăm să-l creștem și mai mult. Noi încercăm să-i familiarizăm pe tinerii urologi cu această parte a urologiei. Este vorba despre toate procedurile care îmbunătățesc calitatea vieții, atât la bărbați, de exemplu la hiperplazie de prostată, cât și la femei, la incontinență urinară, dar și la acele proceduri care postoperator poate să aibă un impact pozitiv la revenirea la normal a vieții din punct de vedere al funcționalității aparatului vezico-sfincterian. Sigur, nu în ultimul rând, încercăm să-i pregătim și pentru acele boli care pot avea un impact asupra aparatului urogenital, de exemplu: bolile de nutriție, diabetul zaharat, bolile neurologice, bolile Parkinson, demența, care pot afecta extrem de mult activitatea vezicii și a aparatului urogenital. Aceste modalități de informare, cum este și simpozionul de astăzi, sunt foarte benefice pentru că participarea este extrem de vastă, interesul este major. Urologia modernă se ocupă de calitatea vieții, ceea ce este important pentru că tratamentul nu se termină în momentul în care ai pus bisturiul jos, tratamentul continuă și după ca să revii la normal din punct de vedere al calității vieții”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, dr. Mártha Orsolya.

„În calitate de fost student al Universității de Medicină și Farmacie, m-am înfruptat de-a lungul timpului, atât ca student, cât și ca rezident, cu cunoștințele care mi-au fost oferite de înaintașii noștri. Cunosc îndeaproape activitatea Clinicii de Urologie prin calitatea mea de medic practician și ulterior director medical și manager al SCJ Mureș, dar și prin calitatea de colaborator cu această clinică. Știu preocupările întregului colectiv de a se adapta noilor tehnici, aparaturii care este în continuă dezvoltare. Azi putem spune că la nivel științific, dar și profesional, suntem la un nivel european. Vă urez succes în lucrărilor dumneavoastră, sunt sigur că de aici vom pleca mai bogați sufletește și profesional”, a mențioant dr. Ovidiu Gîrbovan.

Sărbătoritul UroFun 2023

Tradiția UroFun prevede ca în fiecare an o personalitate medicală de seamă să fie răsplătită într-o manieră laudativă pentru eforturile profesionale depuse, prin acordarea unei Diplome de Excelență care simbolizează recunoașterea reușitelor medicale. Anul acesta, titlul de sărbătorit i-a revenit dr. Sorin Nedelcu, care a consemnat, până la momentul actual, nu mai puțin de 40 de ani de muncă asiduă în cariera sa de medic primar al clinicii de Urologie a SCJ Mureș.

„Ne-am cunoscut în 1984 eu fiind medic de dispensar comunal în județul Sălaj. Într-o aplicație militară, apare un medic militar, pe numele său Sorin Nedelcu, care îngrijea un batalion militar. În acel moment am devenit prieteni. După anul 1987 ne-am întâlnit în clinică și am dat de un coleg cinstit, onest și de aceea mă bucur că îmi revine onoarea de a-l trece în rezervă. Poate în lumea profană, termenul este a se pensiona, dar eu prefer cel de trecere în rezervă”, au fost cuvintele emoționate ale dr. Schwartz László, cel căruia i-a revenit responsabilitatea și onoarea de a-l introduce pe sărbătoritul celei de-a doua ediții a UroFun.

Mădălina ROHAN

Foto: Alin PETRE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE