Tineri debutanți în artă și jurnalism. Arta – vocație sau muncă?

30 septembrie 2023

Moisescu Ștefania Paula are 17 ani și este elevă a Liceului Tehnologic ”Ioan Bojor” din Reghin. Lucrările ei le-am văzut pentru prima oară pe holurile liceului. Nu sunt mare cunoscătoare de artă, de pictură dar mi-am dat seama că această tânără este foarte talentată.

Am abordat-o în ideea de a cunoaște povestea ei, de a afla cine se ascunde în spatele tablourilor expuse.

Reporter: Cum începe povestea ta? Când ți-ai descoperit vocația?

Moisescu Ștefania Paula: După spusele părinților, a rudelor apropiate, de mic copil desenam, pictam. Desigur, ca orice copil, am desenat mobila și pereții apartamentului unde locuiam, la Călărași. Orice colțișor găseam în casă și prindeam momentul să nu fiu supravegheată, îmi exercitam talentul.

Rep: Cum ți-ai dat seama că vrei să devii pictor? Dacă nu îți doreai asta, unde în altă parte te-ai fi regăsit/văzut?

M.Ş.P.: Găseam tot timpul ceva de desenat, orice, numai să desenez. Mi se părea un lucru atât de firesc și de simplu. Cei din jurul meu mă încurajau, mă susțineau. Probabil ei au observat că am o înclinație în acest sens. Iar asta mi- a dat curaj să continui. Cumva simțeam că prin această modalitate de exprimare, prin artă, pot să fiu eu. Că asta sunt eu, face parte din mine și nu aș putea să trăiesc fără asta.

Dacă nu aș fi ales/dorit să continui cu asta, probabil m-aș fi axat pe muzică. Eram pasionată de muzică. Încă sunt și acum (recent am început să cânt la chitară acustică și îmi doresc să învăț să cânt și la o chitară electrică). Genul de muzică unde mă regăsesc este în zona rock, metal, heavy metal. Dar, cine știe, poate deveneam doctor. Îi tot spuneam mamei mele că eu vreau să fiu ”doctor de creiere”. O altă înclinație o aveam către limbile străine. Am învățat limba engleză înainte să merg la grădiniță, jucându-mă pe jocuri la calculator și uitându-mă la desene animate și filme pentru copii. Dealtfel, dacă nu reușesc să ajung profesoară de desen la un liceu, limba engleză este o variantă pe care cred că aș puteasă o predau fără probleme.

Rep: Ce reprezintă pictura pentru tine?

M.Ş.P.: Pictura, desenul, modelajul reprezintă o fază în care pot să îmi exprim gândurile, sentimentele… pur și simplu este ca o fereastră, ca o lovitură de aer curat care îmi aduce liniște sufletească. De exemplu, dacă m-aș confrunta cu o situație de anxietate maximă, desenând aș reusși să îmi găsesc echilibrul. Probabil aș desena caractere ”random”, create după emoțiile mele, ori o scenă cu un caracter sau mai multe din anumite desene sau anime-uri. Poate o scenă din natură sau ”heavily related to nature”, 100 % vor fi foarte multe flori.

Rep.: Ai un mentor? Care sunt artiștii care te-au marcat din punct de vedere creativ?

M.Ş.P.: Nu aș putea să afirm că m-a marcat un artist anume. În schimb, m-a inspirat Mangakaul Koyoharu Gotouge. Inspirat de lucrările lui am învățat să desenez oameni și am descoperit un stil artistic, gen Art Style, unde mă regăsesc. Asta se întâmpla prin 2018-2019.

Rep.: Cum arată programul tău zilnic? Ai un moment al zilei în care te simți mai creativ?

M.Ş.P.: Nu am nici un fel de program bine stabilit în ceea ce privește creația, arta. În schimb, mă simt mai inspirată în timpul nopții, acele sunt momentele pline de creație.

Rep.: Dacă se întâmplă să fi întreruptă în timp ce pictezi, poți relua în mod firesc de unde ai rămas?

M.Ş.P.: O întrerupere/disturbare nu mă afectează în timp ce creez, pot continua fără nicio problemă. Singurulele momente când mă blochez sunt atunci când îmi apar în subconștient gânduri negative și ți se pune în gât ca un fel de nod. Atunci e un blocaj. Simt că ceea ce fac nu este destul, că pot mai mult, că ceva nu fac bine.

Nu îmi place nici când cineva încearcă să mă corecteze. Nu am nevoie să mi se spună ce trebuie schimbat, ce culori să adaug, ce nu este corect anatomic și orice altceva. Îmi dau eu seama dacă ceva nu e bine după ce mă opresc. Poate la câteva minute sau chiar ore. Dar văd singură. Dacă sunt întreruptă cu asemenea comentarii, prefer să aștept să plece din încăpere acea persoană și să continui după. Mă deranjează dacă în încăpere simt energii negative.

Rep.: Este apreciată arta în România? La justa ei valoare?

M.Ş.P.: Nu pot să răspund la această întrebare, nu cunosc răspunsul. Din câte mi-am dat eu seama este o diferență între alte țări și România. Nu în ceea ce privește arta în sine cât din punct de vedere al aprecierii muncii, al valorii artistului și a creației sale.

Rep.: Care este visul tău în ceea ce privește munca de artist?

M.Ş.P.: O variantă ar fi, așa cum am spus, să ajung profesoară la un liceu. Mi-ar place să predau. O altă idee legată de artă ar fi domeniul de mangaka, dar pentru asta ar trebui să ajung undeva unde se practică acest obicei.De mic copil am fost pasionată de desenele animate și jocurile online, deci animeurile au fost ca un mare step-up în creșterea mea ca artist.

Cumva mi-am creat un stil al meu manga, cum să creez diverse chestii. Am alocat mult timp învățării diferitelor tehnici de desen și pictură, anatomiei, dynamic poses-ului.

Rep.: Ai reușit până în momentul de față să primești o

recunoaștere/ diplomă/ premiu?

M.Ş.P.: Din păcate la școală nu au fost activități artistice, mai ales pe partea de desen/pictură până în acest moment sau nu am aflat eu de ele. În schimb, în mediul online sunt destul de apreciată, deși nu am un cont public și nici nu am încărcat multe desene. Dar cochetez cu această idee, să dezvolt partea asta de online. Deocamdată însă trebuie să mă concentrez la învățat, urmează bacalaureatul. Doresc să mă pregătesc și pentru școala de șoferi, vreau să am carnet de conducere. Pe urmă, voi avea suficient timp liber să mă organizez în ceea ce privește online-ul.