FOTO: Computer Tomograf modern și performant, la UPU SMURD Târgu Mureş Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 323 Vizualizări

FOTO: Computer Tomograf modern și performant, la UPU SMURD Târgu Mureş

Ministerul Sănătăţii a alocat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş fonduri în valoare de 3.545.000 de lei, pentru aparatură de înaltă performanţă, astfel, în cadrul UPU SMURD, a fost achiziţionat un Computer Tomograf (CT) modern şi performant, a anunțat luni, 9 octombrie, Biroul de presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Potrivit sursei citate, noul Computer Tomograf a fost pus oficial în funcţiune începând cu data de 6 octombrie 2023, ”este un aparat foarte performant, a cărui doză de radiaţii încasate de pacient în timpul examinării este cu 50% mai puţin comparativ cu vechiul aparat”, iar din punct de vedere tehnic ”include o serie de elemente performante şi moderne, toate acestea fiind atât în beneficiul pacientului, cât şi al personalului medical care operează pe acest aparat.”

”Înlocuirea vechiului aparat a presupus oprirea, demontarea şi casarea acestuia şi efectuarea unor lucrări de renovare şi modernizare a spaţiului unde funcţionează CT, montarea şi autorizarea noului aparat. De asemenea, după finalizarea acestor etape tehnice a urmat instruirea personalului care operează pe acest aparat. Necesitatea înlocuirii vechiului aparat CT din UPU SMURD a apărut din cauza gradului de uzură şi a nenumăratelor avarii ale acestuia, remedierea acestora fiind foarte costisitoare (acest CT a fost utilizat la maxim în perioada COVID). Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a făcut demersuri pentru remedierea avariilor, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit, dar era clară necesitatea înlocuirii cu un aparat nou şi mai performant, cel vechi fiind din anul 2012”, a informat sursa citată.

În perioada de montare şi autorizare, examinarea pacienţilor din UPU s-a făcut în cadrul Laboratorului de Radiologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

”Acest Computer Tomograf performant, care a completat lista de investiţii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, va contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor care se adresează Serviciului UPU SMURD”, se mai precizează în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE