Un nou motiv de mândrie, la Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 560 Vizualizări

Un nou motiv de mândrie, la Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”

În școlile în care există dedicare, implicare, seriozitate, încurajare, suport științific adecvat, colaborare optimă între partenerii aflați în slujba educației, acolo unde niciun efort nu este prea mare pentru ca beneficiarii actului educațional să reușească să își formeze competențele atât de necesare nu doar în activitățile școlare, ci și în viața de zi cu zi, rezultatele pozitive nu fac decât să confirme că elevii se află în locul cel mai potrivit, într-o instituție în care dezvoltarea lor reprezintă o prioritate.

Nu puține au fost ocaziile în care elevii, laolaltă cu profesorii, au avut oportunitatea de a se bucura la unison de roadele efortului depus. Un astfel de moment s-a desfășurat în data de 28 septembrie 2023, la Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”, cu prilejul decernării Certificatelor Lingvistice, tuturor elevilor clasei a VIII-a C, din promoția 2022-2023, care au susținut cu succes examenul aferent, reușind să obțină Certificatul Lingvistic la Limba Germană, nivelul B1, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi: Ardeleanu Olga, Căluşer Sara, Chețan Rareş Ianis, Danciu David, Fărcaş-Câmpian Paul, Gref Ingrid Ioana, Hurubă Ionuț, Iovănescu Anca, Marți Corina Maria, Mătieş-Tolan David, Mercurean Dragoş, Molnar Ayleen, Opriş Martin, Pop Lorena, Puşcaşu Anca, Sfâriac Sara, Spinache Luca Maximilian și Zâmbrean Ianis. 

A fost a doua oară când instituția a găzduit înmânarea diplomelor DSD 1, moment care nu ar fi fost posibil fără maxima implicare a cadrelor didactice ale școlii, care alocă o mare parte din timpul personal, sprijinind gratuit elevii, în pregătirea pentru acest examen important: prof. Tilda Hoffmann, prof. Menyhárt Zoltán, înv. Anca Ormenişan, prof. Claudia Grosu și prof. Réka László-Feldmann.

Un alt moment special al evenimentului, a fost reprezentat de înmânarea oficială a plachetei PASCH, doamnei director Dana Maria Bendriș, de către reprezentantul statului german și coordonatorul programului DSD, în Estul Transilvaniei, domnul Jörg Feldmann, Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller” fiind una dintre cele patru instituții școlare PASCH, din Jud. Mureș, alături de Colegiul National ”Alexandru Papiu Ilarian”, Liceul Teoretic ”Bolyai Farkas” din Târgu Mureș și Liceul ”Joseph Haltrich” din Sighișoara.

”Școli: parteneri pentru viitor PASCH 1” este o inițiativă lansată de Ministerul Federal German de Externe, în 2008, cuprinzând o rețea mondială de 1.800 de școli partenere, în vederea introducerii sau extinderii cursurilor de limba germană modernă, cu scopul amplificării cooperării școlare, urmărind consolidarea limbii germane, ca limbă străină, în sistemele naționale de învățământ și având ca efect extinderea rețelei de școli cu predare a limbii germane, atât ca limbă maternă, cât si modernă, în străinătate. Inițiativa e menită să creeze legături pe termen lung cu Germania, dar și să încurajeze elevii și profesorii din școlile partenere, la schimbul deschis de idei, PASCH, în calitate de comunitate internațională de învățare, aducând o contribuție de durată, la schimbul cultural.

Prof. înv. primar,

Armina Flavia ADAM,

Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE