„Fii în siguranță, un șofer responsabil”,proiect de un real succes Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 411 Vizualizări

„Fii în siguranță, un șofer responsabil”,proiect de un real succes

Instituția Prefectului Mureș cu sediul în Piața Victoriei, nr. 1, a găzduit astăzi, 25 octombrie, de la ora 14.300 conferință de presă cu tema „Fii în siguranță, un șofer responsabil”, un demers de responsabilizare și conștientizare civică a riscurilor rutiere, destinat tinerilor care, în curând, devin actori principali pe drumurile publice din România. Proiectul, prezent în 10 licee din județele Covasna, Harghita și Mureș, combină expertiza reală din lumea automobilismului cu informații concrete, sfaturi practice și demonstrații de la autorități, toate cu scopul de a transmite adolescenților importanța prevenției și impactul fiecărei decizii pe care o iau când urcă la volan.

Inițiativa vine ca urmare a unei analize aprofundate a statisticilor alarmante ale accidentelor rutiere din România. În ciuda avansului tehnologic și a campaniilor de informare, numărul accidentelor, în special cele care implică tinerii șoferi, crește constant.

„Suntem la conferința de încheiere a unui proiect extrem de util, benefic și binevenit și în contextul actual, dar și în mod general, realizat cu sprijinul semnificativ al Secretariatului General al Guvernului, Serviciul Dezvoltare Comunitară. Alături de mine se află și cei patru parteneri cu care s-a desfășurat acest proiect în trei județe Mureș, Covasna, Harghita și este, așa cum spun domniile lor, un demers de responsabilizare, conștientizare civică a riscurilor rutiere, destinat viitorilor șoferi. Instituția Prefectului nu poate decât să sprijine, să susțină și să felicite acest demers ”, a declarat Mara Togănel, directorul de Cabinet al prefectului județului Mureș.

„Fii în siguranță, un șofer responsabil”este un proiect ambițios inițiat de Asociația BIV Rally Team, care își extinde misiunea dincolo de lumea curselor, prin oferirea de instrumente și informații necesare formării unei generație de șoferi conștienți și responsabili, care pot salva vieți.

Adrian Grigore este fondatorul Asociației BIV RALLY TEAM, pe care o conduce în calitate de președinte. Cu peste 90 de podiumuri la diferite categorii și două titluri de vicecampion național în 2017 și 2020, pasiunea și dedicarea sa pentru siguranța rutieră depășesc pistele de raliuri. Adrian este instructor de conducere defensivă și pilotaj, folosindu-și vasta experiență pentru a instrui și a-i inspira pe alții să fie mai buni și mai siguri la volan.

„Într-adevăr, au fost 10 licee din ce în cele trei județe. Feedback-ul este foarte bun, eu sunt foarte încântat, cred că același lucru pot spune și instituțiile care colaborează și care au fost lângă mine în acest proiect. Este gândit într-un fel foarte simplu și foarte concis. Vrem ca informația de la profesioniști să ajungă la adolescenți, nu într-o formă protocolară, ci într-o formă foarte prietenească. Toți am avut această vârstă, m-ar fi ajutat și mi-ar fi plăcut și kie să primesc informații de la Titi Aur, pe vremea când eram în liceu. Cred că ce facem este în folosul tuturor, pentru că acești adolescenți au permis în momentul de față, dar sunt începători sau urmează să-și ia permis și, în primul rând, vrem să fie safe„, a menționat Adrian Grigore.

Workshopurile s-au desfășurat în cadrul a 10 licee din România, unde aproximativ 1800 de elevi din județele Covasna, Harghita și Mureș au aflat statisticile și realitățile accidentelor rutiere, avansând spre module practice susținute de autorități rutiere și piloți profesioniști din lumea automobilismului.

 „Acest proiect este un semnal de alarmă ce dorește să atragă atenția tinerilor care au deja carnet de conducere sau sunt pe cale să-l obțină, despre riscurile rutiere, despre circulația rutieră și prin aceste activități tinerii conducători auto să devină mult mai responsabili, mai prudenți și mai atenți. Au fost activități frumoase, interesante pentru elevi, poveștile prezentate de Adrian le-au stârnit interes, au răspuns provocărilor. Filmele prezentate au avut un impact major și cel puțin pentru o perioadă bună de timp vor acorda mai multă atenție la ceea ce se întâmplă în jurul lor în trafic.Au fost și activități și practice, au adus simulatoare pentru accidente, ochelari care simulează starea de consum de droguri și de alcool, au fost doritori, dar nu au fost încântați de senzațiile oferite„,  a menționat  Paula-Maria Dărăban, Inspector școlar general.

Sesiuni și demonstrații

Sesiunile au fost susținute de polițiști rutieri, specialiști în situații de urgență și piloți de raliu și au inclus simulări și demonstrații practice, astfel încât elevii să experimenteze într-un mediu controlat și sigur efectele anumitor decizii pe care le iau în trafic.

„În cadrul acestui proiect, centrul de formare din cadrul ISU Mureș, a efectuat activități în cele 4 licee de predare a măsurilor care se iau pentru acordarea primului ajutor calificat. Mai exact,, evaluarea situației, evaluarea victimei, suportul vital de bază, poziția laterală de siguranță, practic sunt acțiuni pe care orice persoană poate să le facă în caz de accident sau în altă situație în care viața unui om poate fi salvată. S-au organziat work-shopuri împreună cu voluntari, au fost discuții deschise, interactive, un proiect de un real succes„, a menționat, Maior Ciungan Sorin, Adjunct al Inspectoratului Șef ISU Mureș.

Partenerii angajați în derularea proiectului, au dezvoltat o cultură a responsabilității, unde fiecare participant la trafic înțelege că viața lui și a celorlalți este prețioasă. Misiunea lor este de a forma o nouă generație de șoferi care nu numai că vor fi bine pregătiți din punct de vedere tehnic, dar vor înțelege și responsabilitatea care vine odată cu cheile unei mașini.

 „Reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora reprezintă o prioritate pentru Poliția Română, motiv pentru care instituția acționează în permanență pentru reducerea riscului rutier. Se pune accent pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, prin aplicarea fermă a legislației privind circulația pe drumurile publice concomitent cu dezvoltarea activităților de educație rutieră. Activitățile preventiv-educative se realizează prin interacțiunea directă a polițistului rutier cu grupul țintă„, a menționat Conțiu Cristian, Comisar șef de poliție.

România, cea mai mare rată de accidente din Europa

În 2022, au avut loc peste 76 accidente pe zi, adică 28.000 pe an, 52% au avut loc pe drumurile rurale, 40% în orașe și 8% pe autostrăzi. România înregistrează 93 de decese la un million de locuitori; 43% din decese au fost ocupanți ai mașinilor (șoferi și pasageri), 20% pietoni, 18% motocicliști

4 români mor zilnic în urma accidentelor rutiere, cea mai mare rată din Europa. În orașe, pietonii au fost cele mai afectate victime, reprezentând 37% din total accidentelor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE