Victorie în LNBM pentru mureșeni Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 107 Vizualizări

Victorie în LNBM pentru mureșeni

Echipa de baschet masculin din cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Târgu Mureș a prezentat o figură diferită sâmbătă, 4 noiembrie, comparativ cu ultimul meci disputat și pierdut pe terenul propriu, în fața echipei din Râmnicu Vâlcea.

Potrvit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a CSM, etapa a VII-a din Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM) s-a încehiat astfel:

CSM Târgu Mureș – BC CSU Sibiu 80-66 (21-18, 19-18, 13-11, 27-19).

Marcatorii din cadrul echipei au fost: Lowrance 14 (2×3), Gajovic 14 (1×3), Jeremic 13 (2×3), Person 12 (1×3), Paliciuc 3 (1×3), Bölöni 3 (1×3) și Borșa 2.

Potrivit sursei citate, antrenorii George Trif și Vlad Pora au pregătit intens meciul disputat contra unei echipe foarte puternice, cea de la Sibiu, cu Rareș Uță – format la Târgu Mureș, chiar de către antrenorul principal al echipei actuale de baschet masculin (George Trif).

Primul coș a fost al oaspeților, dar echipa noastră a pus stăpânire pe joc foarte repede și la jumătatea sfertului am condus deja cu 10 puncte. Oaspeții au revenit pe tabelă, aproape că ne-au ajuns din urmă, dar primul coș al lui Sánta a consemnat 3 puncte în față la prima pauză mică”, se precizează pe pagina CSM.

Actul secund s-a început cu 5 puncte aduse de către Borșa și tripla lui Jeremic, iar coșul de trei puncte al lui Gajovic a prezentat un alt avantaj de 9 puncte. După jumătatea sfertului, sibienii s-au apropiat din nou, însă cele trei libere marcate de Martinic a dus echipa mureșeană în vestiar cu un avantaj de 4 puncte diferență.

Primul coș al reprizei secunde a fost marcat de un jucător din cadrul echipei adversare, însă Gajovic a marcat două din cele trei libere primite.

Inevitabilul s-a produs în minutul 5 al sfertului trei, atunci Ivanov a împărțit liberele pentru a egala situația pe tabelă: 44-44, dar Gajovic, Lowrance și Mladenovic ne-au ținut față. Martinic a nimerit coșul de la distanță și antrenorul oaspeților a fost nevoit să ceară timp de odihnă la 53-47 pentru noi. Nu s-a mai marcat în ultimele două minute ale sfertului, așa că aveam 6 puncte în față la intrarea în ultimul act al jocului”, se mai precizează pe pagina CSM.

Potrivit aceleiași surse, mureșenii au funcționat ca o echipă adevărată, apărarea a mers bine, iar în atac, Bölöni, Lowrance (de două ori) și Gajovic au terminat un run de 15-0, întrerupt doar de dunkul lui Barro.

Cu 19 puncte în „buzunar”, băieții antrenați de George Trif au gestionat excelent ultima jumătate a sfertului patru și au încheiat partida cu o victorie mare.

George Trif a declarat că meciul a fost unul foarte intens împotriva unei echipe foarte bune: „Mă bucur că am reușit să mobilizez jucătorii. Este pentru prima dată când am lotul complet. Am spus de la începutul sezonului că nu îmi este frică de nimic. Am avut probleme la început din păcate, dar sper ca încet încet să fie toți cu potențial maxim , pentru a putea face față acestui campionat care va fi foarte greu”.

Diana CĂRBUREAN

Sursa foto: Kádár Csongor Krisztián

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE