”România pentru fiecare copil”, proiect susținut de UNICEF Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

”România pentru fiecare copil”, proiect susținut de UNICEF

Deputatul social-democrat Dumitrița Gliga a participat, în urmă cu câteva zile, în calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, la un eveniment organizat de Reprezentanța UNICEF în România alături de Parlamentul României, având ca temă implementarea proiectului “România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”.

”În prezența doamnei Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România, și a Excelenței Sale doamna Siri Barry, Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, alături de autoriăți centrale și locale, comunitatea internațională, organizații neguvernamentale, companii, specialiști din domeniu, părinți, reprezentanți ai mass-media, au fost subliniate: importanța implicării copiilor în politicile publice de la nivel local. O parte dintre nevoile identificate de copii în cadrul proiectului – prin Consiliul local al Copiilor și primarul copiilor – au fost propuse și implementate de autoritățile locale; importanța serviciilor de calitate gratuite din diferite domenii, oferite prin centrele comunitare integrate. Peste 7.200 de copii și părinți, din 16 comunități locale, cu posibilități materiale reduse, au beneficiat datorită acestor proiecte de astfel de servicii în domenii precum: kinetoterapie, logopedie, social, medical, educațional, psihologie”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul Dumitrița Gliga.

Conform sursei citate, programul a fost susținut de Norvegia prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului de Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, derulat începând cu anul 2021, iar expertiza dobândită de UNICEF și partenerii săi în cadrul proiectului ”poate fi folosită în înființarea și operaționalizarea altor centre comunitare integrate, incluzând cele 200 de centre integrate finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.”

”Copiii sunt nu doar viitorul, ci și prezentul, iar investiția în aceștia contribuie la o societate echitabilă și prosperă”, a conchis președintele interimar al PSD Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE