- redactia
- 0 comentarii
- 2047 Vizualizări
Alertă de scarlatină la o școală din Târgu Mureș
9 februarie 2024Alertă epidemiologică la o şcoală din municipiul Târgu Mureş unde există suspiciunea unui focar de scarlatină. Mai mulţi elevi ar fi fost diagnosticaţi cu această boală extrem de contagioasă în ultima săptămână, însă conducerea unității de învățământ nu a anunţat părinţii şi autorităţile. Cei de la DSP Mureş s-au autosesizat şi au făcut control aspru.
Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Târgu-Mureş a înregistrat în această săptămână șapte cazuri de scarlatină în rândul elevilor. Din păcate, nici părinţii și nici autorităţile locale nu au fost anunţate, cu toate că scarlatina este o boală extrem de contagioasă. Inspectorii de la DSP Mureş au aflat din presă despre acest lucru şi au trimis o echipă la unitatea de învățământ din municipiu pentru a investiga situaţia.
Șapte cazuri de scarlatină înregistrate la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”
Toate cele șapte cazuri au fost înregistrate la elevi care învaţă doar în unul dintre cele două corpuri de clădire în care funcţionează şcoala. Vineri, 9 februarie, cu acordul părinţilor, cei de la DSP au intervenit pentru a prelua probe de la toți copiii care învață în clădirea unității de învățământ, pentru a opri răspândirea bolii către alți elevi mureșeni.
Scarlatina este o boală infecţioasă provocată de un streptococ care se manifestă prin febră, dureri abdominale, vărsături şi erupţii pe piele. Se tratează cu antibiotic, dar în primele zile este extrem de contagioasă şi tocmai din acest motiv pacienţii trebuie izolaţi.
DSP Mureș: „Se desfășoară o anchetă epidemiologică”
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, dr. Iuliu Moldovan, a validat existenţa a celor şapte cazuri suspecte de scarlatină, pentru care se aşteaptă rezultatele de laborator.
„Până în acest moment avem şapte cazuri posibile de scarlatină într-o unitate şcolară, un posibil focar, fiind patru cazuri într-o clasă, două în altă clasă şi unul în altă clasă. Au fost diagnosticate cu test rapid. Pentru a avea certitudine, e nevoie de test de evidenţiere a streptococului prin exsudat faringian şi cultură bacteriană. E în desfăşurare şi o anchetă epidemiologică”, a declarat presei directorul DSP Mureş, dr. Iuliu Moldovan.
Potrivit acestuia, metodologia prevede ca acolo unde există un focar, când apar suspiciuni de caz suspect de boală infecţioasă, acestea trebuie să fie raportate de către Direcţia de Sănătate Publică de către asistentul medical sau medicul şcolar, tratamentul specific în timp util fiind o necesitate.
(L.P.)
Sursa foto: freepik.com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu