Cetatea Târgu Mureș: Este strict interzis cățăratul în copaci Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 596 Vizualizări

Cetatea Târgu Mureș: Este strict interzis cățăratul în copaci

Reprezentanții Cetății din Târgu Mureș au atras atenția asupra faptului că arborii din interiorul grădinii cetății, în special cei care sunt mai bătrâni sau degradați, pot reprezenta un adevărat pericol pentru vicitatori, în special pentru copiii care au tendința de a se cățăra pe ei, au scris aceștia într-o postare pe pagina lor de Facebook.

Astfel, administratorii Cetății Târgu Mureș au transmis că este strict interzis cățăratul în copacii din curtea cetății, atrăgându-le atenția părinților să nu îi lase pe cei mici nesupravegheați, în special atunci când se află în apropierea unui copac șubrezit.

Așteptăm cu nerăbdare să primim copiii în curtea cetății Târgu Mureș și să ne bucurăm împreună de vremea bună. Pentru ca toată lumea să se bucure de timpul liber, vă rugăm să protejați și supravegheați copiii pentru a evita accidentele și distrugerea naturii (copaci, flori rupte, etc.)”, se mai arată în textul postării de pe pagina de Facebook Cetatea Târgu Mureș – Marosvásárhelyi Vár – Medieval Fortress Târgu Mureș.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Cetatea Târgu Mureș – Marosvásárhelyi Vár – Medieval Fortress Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE