Investiție turcă în domeniul infrastructurii de business, într-o comună mureșeană Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1083 Vizualizări

Investiție turcă în domeniul infrastructurii de business, într-o comună mureșeană

Comitetul Special Constituit de la nivelul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Plan Urbanistic Zonal – pentru construire spații de depozitare și spații comerciale”, propus a fi amplasat pe un teren situat în partea de sud-est a localității Ernei, la intrarea dinspre Sângeorgiu de Mureș, pe strada Principală/ DN 15.

Potrivit proiectului pentru Decizie de încadrare, document făcut public în data de 26 martie 2024, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția aparține cetățeanului turc Goktas Celil și propune ”reglementarea urbanistică a unui teren în suprafață de 14.183 de metri pătrați în scopul construirii de spații de depozitare și spații comerciale.”

În același document se mai menționează că terenul va fi mobilat astfel: 8.472 de metri pătrați de clădiri, 4.254,9 metri pătrați de spații libere și spații verzi și 1.456,1 de metri pătrați de carosabile și platforme.

”Accesul în incintă se va realiza din DN 15 – strada Principală, intrare – ieșire numai de dreapta, cu posibiltăţi de întoarcere în cele două sensuri giratorii existente. Terenul are un front la stradă de circa 78 de metri. În prezent, terenul este liber de construcţii și împrejmuit parţial. Circulaţia în zonă se realizează pe drumul naţional DN 15 Târgu Mureș – Reghin, care se suprapune cu strada Principală a localităţii. Drumul are un profil de stradă principală în mediu rural, cu două benzi de circulaţie, cu lăţimea de 11,5 de metri”, se mai precizează în Proiectul pentru Decizia de încadrare.

Alex TOTH

Foto: https://depositphotos.com/ro/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE