Nereguli constatate de Biroul Electoral Central la desemnarea președinților birourilor electorale din județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 473 Vizualizări

Nereguli constatate de Biroul Electoral Central la desemnarea președinților birourilor electorale din județul Mureș

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat miercuri, 24 aprilie, că a constatat existența unor încălcări majore ale legilor electorale la operațiunile de tragere la sorți a președinților birourilor electorale de circumscripție și a locțiitorilor și a luat măsuri de remediere a acestora prin reluarea operațiunile în mai multe județe din țară, printre care și județul Mureș.

Potrivit agerpres.ro, BEC a anunțat că hotărârile în acest sens sunt definitive și nu pot fi, sub nicio circumstanță, contestate prin formularea unor acțiuni în justiție. De asemena, reprezentanții BEC menționează că, totuși, persoanele care s-au considerat prejudiciate au formulat acțiuni în justiție în pofida interdicțiilor impuse în acest caz.

Persoanele implicate în organizarea alegerilor au fost recomandate de către Biroul Electoral Central să aplice riguros prevederile legale în vigoare pentru „a preveni eventualele situații de natură să întârzie finalizarea activităților premergătoare desfășurării zilei votării”. „Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 a fost sesizat, prin contestaţiile formulate, de existenţa unor încălcări ale legilor electorale aplicabile alegerilor din data de 9 iunie a.c. în privinţa operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşedinţii Tribunalelor. Cu această ocazie, BEC a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor menţionate anterior, care au constat îndeosebi în extinderea, vădit nelegală, a categoriei magistraţilor care pot fi introduşi în urna din care se face selecţia conform dispoziţiilor legale în vigoare, prin introducerea persoanelor de specialitate juridică asimiliate magistraţilor, precum şi a altor persoane”, se arată într-un comunicat al BEC.

Citește și: Mureș: Tragerea la sorți pentru birourile electorale de circumscripție, reluată

Ce nereguli s-au constatat la tragerea la sorți din județul Mureș

Conform BEC, potrivit articolului 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, din categoria magistraţilor fac parte judecătorii şi procurorii, iar, conform prevederilor articolului 20 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 115/2015, în urna din care se efectuează tragerea la sorţi pot intra doar două categorii de persoane şi anume: magistraţii şi juriştii înscrişi în Corpul experţilor electorali care au o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani.

Precizăm că există o diferenţă esenţială, din perspectiva legilor electorale şi a Legii nr. 303/2022, între magistraţi şi persoanele de specialitate juridică asimilate magistraţilor, precum magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari etc., în sensul că asimilarea nu operează în materie electorală, ci doar în cazurile şi domeniile expres prevăzute de Legea nr. 303/2022. În consecinţă, doar magistraţii pot intra în urnele din care se efectuează tragerile la sorţi, nu şi persoanele de specialitate juridică asimilate magistraţilor”, explică reprezentanții BEC.

O altă neregulă sesizată în realizarea acestor operaţiuni se referă la încălcarea criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei preşedintelui şi locţiitorului acestuia de sediul în care va funcţiona biroul electoral de circumscripţie din localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială respectivă, „consacrat de o normă imperativă, şi anume art. 20 alin. (5) din Legea nr. 115/2015”. „Astfel, după extragerea din urnă a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor de circumscripţie, preşedintele Tribunalului trebuie să desemneze persoanele extrase prin aplicarea principiului antemenţionat. Aceste încălcări sunt de natură să determine creşterea accentuată şi nejustificată a cheltuielilor electorale aferente desfăşurării activităţii birourilor electorale de circumscripţie”, indică BEC.

Hotărâri definitive în cazul reorganizării tragerii la sorți din județul Mureș

Hotărârile Biroului Electoral Central menţionate sunt definitive, fără a putea fi contestate prin formularea unor acţiuni în justiţie, potrivit articolului 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015. „Scopul declarării acestor hotărâri ca definitive ţine seama, pe de o parte, de respectarea interesului naţional, constând în desfăşurarea cu celeritate a activităţilor din perioada electorală, celeritate care ar fi afectată de curgerea timpului necesar desfăşurării procedurilor judiciare în cazul contestării în justiţie, precum şi de incertitudinea juridică şi socială care ar exista în acest interval de timp şi, pe de altă parte, de faptul că aceste hotărâri nu pun în discuţie exercitarea drepturilor fundamentale de a alege şi de a fi ales. În privinţa acestor drepturi, legile electorale au recunoscut expres posibilitatea contestării hotărârilor pronunţate în materie electorală. Cu toate acestea, persoanele care s-au considerat prejudiciate prin Hotărârile Biroului Electoral Central menţionate anterior au formulat acţiuni în justiţie, procesele respective fiind în curs de desfăşurare”, mai transmit reprezentanții BEC.

Biroul Electoral Central recomandă tuturor persoanelor implicate în organizarea alegerilor din data de 9 iunie aplicarea riguroasă a prevederilor legale în vigoare pentru prevenirea eventualelor situaţii de natură să întârzie finalizarea activităţilor premergătoare desfăşurării zilei votării, se mai menţionează în comunicat.

La ce servește tragerea la sorți a președinților birourilor electorale

Președintele Tribunalului Mureș, judecător Veronica Szasz, a explicat în data de 15 aprilie, atunci când s-a făcut prima tragere la sorți, care s-a dovedit a fi neconformă cu legile în vigoare, întregul procedeu de extragere a numelor celor care vor deveni președinții birourilor electorale de circumscripție din județul Mureș, dar și cei care vor fi atribuțiile acestora în perioada alegerilor locale și europarlamentare, la finalul ședinței de tragere la sorți.

Tragerea la sorți are ca obiectiv desemnarea președinților și locțiitorilor birourilor electorale de circumscripție din județul Mureș pentru alegerile ce vor avea loc în data de 9 iunie 2024. Această tragere la sorți a fost îndeplinită corespunzător legii, vorbim aici despre Ordonanța de Guvern care a modificat dispozițiile legii care privește alegerile locale din România. Cu prioritate, tragerea la sorți a avut loc din rândul magistraților din județul Mureș, de la toate instanțele și Unitățile de Parchet din raza circumscripției Tribunalului Mureș, iar apoi, pentru acoperirea tuturor circuscripțiilor din județ s-a apelat la lista experților electorali”, a explicat, la momentul respectiv, președintele Tribunalului Mureș, judecător Veronica Szasz.

Judecătorul a mai declarat că președinții și locțiitorii birourilor electorale desemnați își vor demara atribuțiile încă din prima zi, până la finalul alegerilor. „Președinții și locțiitorii acestor birouri electorale de circumscripție vor îndeplini toate îndatoririle legale pentru a conduce întreaga procedură electorală, pe toată perioada electorală, adică de la data desemnării lor, și până la data descărcărilor de gestiune, adică după predarea tuturor documentelor la biroul electoral județean și, implicit, stabilirea câștigătorilor alegerilor și, bineînțeles, prin stabilirea mandatelor. De asemena, trebuie avut în vedere că, alegerile din data de 9 iunie privesc nu numai cele locale ci și cele europarlamentare, unde județul Mureș are un număr de mandate”, a adăugat aceasta.

Lorena PINTILIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE