INTERVIU cu Lorena Bucur, șefă de promoție a Colegiului Național „Unirea”: „Vreau să urmez Facultatea de Drept din cadrul UBB”

Lorena Bucur este șefa de promoție a profilului Științe Sociale al Colegiului Național „Unirea”, finalizând cei patru ani plini de eforturi și momente memorabile cu media 9,99. Plină de empatie, dedicare și sigură pe propriul viitor, Lorena se bazează pe exemplul familiei sale pentru a excela și pentru a-și găsi motivația. Tânăra vede anii de liceu ca o experiență dezvoltatoare, necesară și frumoasă și privește cu entuziasm spre viitor, spre a urma cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Reporter: Pentru început, te rog să te prezinți.

Lorena Bucur: Cred că ce m-ar caracteriza bine ar fi faptul că momentan mă ocup de o pisică. Am 23 de pisici, dar acum am găsit o pisică rănită, blocată într-un gard și am grijă de ea. Am obsesia aceasta cu animalele. Am o empatie foarte mare pentru ele. O iau ca pe un hobby, dar este costisitor și ia mult timp; asta pe partea de empatie. Mai mult de atât, chiar dacă am mai multe probleme medicale, sunt mândră că am reușit să-mi fac timp pentru școală. Având în vedere că am fost spitalizată deja de două ori, tot nu am pierdut din materie și am reușit să învăț pentru examen, fără ore în particular. Eu cred, până la urmă, că, dacă te interesează, dacă depui efort și te ambiționezi, atunci clar vei reuși indiferent de dificultăți. Îmi place foarte mult să petrec timp cu familia și prietenii. După niște evenimente tragice, am realizat că timpul trece foarte rapid pe lângă tine și, poate nu îți dai seama, dar ajungi să te întrebi: „A mai trecut un an. Ce fac cu viața mea?” Văzusem un podcast în care un domn spunea că la vârsta de 40 de ani cultivă roadele eforturilor din liceu. Asta m-a făcut să mă trezesc la realitate; mi-am dat seama cât înseamnă deciziile mele de acum și modul în care mă comport – asta o să determine cine voi fi peste 20 de ani. Pe lângă asta, sunt mândră să spun că am propagat ideea aceasta și asupra colegilor mei. Problema cu generația noastră este faptul că suntem atât de captați de social media; ne blocăm și ne punem foarte multe insecurități, bazate doar pe părțile bune afișate.

Rep.: Deci simți o anume presiune legată de viitor acum, la finalul liceului?

L.B.: Și da, și nu. De mică am știut în ce direcție să merg, nu am avut neapărat vreo criză existențială. În același timp, există presiunea de a mă muta în alt oraș nou, să fiu singură, să fiu independentă. Cumva cred că e bine să ne „lovim” de astfel de lucruri cât mai devreme, pentru a acumula experiență și pentru a ne descurca ca adulți. Cheia este să ceri ajutor când ai nevoie. Eu nu am avut niciodată problema aceasta; am apelat mereu la profesori, cu care avem o relație foarte bună – îi consider ca o a doua familie. E vorba de o presiune care poate fi și constructivă. Dacă stai mereu liniștit, viața va trece pe lângă tine. Mereu avem ceva de învățat.

Rep.: Felicitări pentru media anilor de liceu! Ce materie a reprezentant un impediment în a obține un 10 perfect?

L.B.: Chimia, în clasa a IX-a. Având în vedere că am fost la uman, o notă de 9 nu e cel mai rău lucru. Sunt de părere că notele reflectă doar cât ai știut în momentul respectiv la materia respectivă, dar, cumva, media generală arată nu cunoștințele, ci interesul pe care-l ai față de viitorul tău. Poate într-o zi nu ești pregătit sau din varii motive nu te simți bine – nu putem da totul, 100% mereu. Sunt zile și zile. În același timp, pe o perioadă lungă de timp se poate observa cât de serios ești. De exemplu, am luat la un test 7 și m-am zbătut un semestru întreg încă cinci note de 10. A fost o ambiție pur și simplu. A fost mult mai bine decât să mă complac. Am avut mereu ambiție.

Rep.: De unde izvorăște ambiția?

L.B.: De la exemplul din familie. În familia mea, toți membrii, chiar dacă nu au avut mereu posibilitățile, au făcut ceva. Mama mea, de exemplu, la vârsta de 40 de ani termină masterul la Inginerie. Din nou văd cât de rapid trece timpul. Ea m-a ambiționat foarte mult: dacă la vârsta ei a găsit motivație, atunci trebuie să o găsesc și eu la 19 ani, cu informație proaspătă în cap și trebuie să reușesc să fac măcar jumătate din ce a făcut ea. Până la urmă a fost și exemplul surorii mele; nu era neapărat cea mai bună la școală, dar, când a ajuns la facultate, atât de mult i-a plăcut, încât a ajuns pe tabela de onoare pentru cele mai multe ore de practică făcute foarte bine la medicină. De asta spun că nota nu reflectă caracterul și ambiția omului.

Rep.: Cum ai rezuma experiența anilor de liceu?

L.B.: Au fost cei mai frumoși ani din viața mea, chiar dacă poate pe parcurs nu am simțit astfel. Mă și întristează – nu voi mai fi niciodată atât de liniștită cum am fost acești ani. Urmează facultatea și viața de adult.

Rep.: Spre ce facultate te îndrepți?

L.B.: Vreau să urmez Facultatea de Drept din cadrul UBB, Cluj-Napoca. Aș vrea să fiu expusă și părții de magistratură, dar și celei de avocatură – încă nu știu exact pe ce drum vreau să o iau. Vreau să fiu chiar în fața faptului împlinit pentru a vedea cu care cochetez mai bine.

Rep.: Cum vezi tranziția aceasta de la sfera umanului la o sferă mai „reală”?

L.B.: Sunt mulți elevi de la uman care au ajuns la medicină. Profilul nu reprezintă un impediment. Cred că, dacă te pasionează, poți și reușești. Știu că e mult de învățat la Drept, dar, dacă ai o logică formată, mi se pare că nu ar trebui să te sperie.

Rep.: Raportat la profilele reale, ai spune că cele umane îți antrenează la fel de mult spiritul logic?

L.B.: Da, la noi la Unirea am avut și opționale de gândire critică, ore de logică, economie, antreprenoriat, care te pun în niște situații în care nu te gândeai că vei fi pus. Am avut mereu noroc de profesori buni, care ne stimulau să gândim critic, să punem întrebări. Consider că e un plus la uman – ne dezvoltăm și partea creativă și partea de a relaționa cu alți oameni. Totuși, ambele „tabere” își au rostul în viață – și cei de la uman, și cei de la real. Nu putem avea o societate fără ambele părți.

Rep.: Câtă muncă e în spatele titlului pe care l-ai obținut, de șefă de promoție?

L.B.: Foarte multă. Cumva a fost și ușor, totodată. Am dorit și am simțit că o să-i fac mândri pe părinții mei. I-am avut alături; la fel, i-am avut alături și pe prietenii mei, care m-au susținut. Am decis că e experiența mea și că trebuie să o maximizez, să mă bucur de ea.

Rep.: Cum a fost Examenul de Bacalaureat?

L.B.: Eu spun că au fost niște subiecte accesibile pentru toți – fie vorba de real sau uman. Tocmai de asta am o anumită frică, încât sunt șanse ca mediile de admitere să fie foarte mari. Din nou, și „bac-ul” reflectă cât ai știut în acel moment. Cred că aceasta este problema la noi: mai mult ne e punctată capacitatea de memorare, decât cea de aplicare.

Rep.: Ai avut un discurs la festivitate. Despre ce le-ai vorbit celor prezenți?

L.B.: Am încercat să includ și profesorii și toți părinții, nu doar ai mei, deoarece m-am simțit ca un reprezentant al elevilor. Și pe acea cale am vrut să le mulțumesc tuturor părinților că i-au sprijinit și, inevitabil, le-am mulțumit și colegilor mei. Ne-am apropriat foarte mult în ultima lună de liceu.

Rep.: Ai participat la concursuri în perioada liceului?

L.B.: Da, am fost la concursuri de psihologie, de film – pe partea de regie. Am fost și în tabăra de teatru de la noi din oraș doi ani consecutiv. Regia poate nu se leagă direct de profilul Științe Umane, dar în cadrului acelei tabere am trecut peste frica de a vorbi cu oamenii. Eram pusă în situații în care nu puteam evita asta și cumva și asta cred că e important; să trec peste frici pe care nu știam că le am până acum tocmai prin a trece prin astfel de situații pe care le consider incomode.

Rep.: Ce sfat le-ai oferi tinerilor care te vor urma pe băncile liceului și, de ce nu, la titlul de șefă de promoție?

L.B.: Să nu se mai streseze atât de mult, să se bucure de anii de liceu, să îi trăiască la maxim. E perioada perfectă pentru a te cunoaște, cum nu ai atât de multe responsabilități. Să meargă la voluntariate, concursuri, indiferent de filieră – cu cât mai multe voluntariate, cu atât cunoști mai mulți oameni noi.

Alexandra BORDAȘ