- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 494 Vizualizări
FOTOREPORTAJ: Săptămâna Haferland la Saschiz. Drumeție la Cetatea de refugiu și nuntă săsească
11 august 2024Fostul ambasador al Marii Britanii, Andrew Noble, a întrerupt fanfara care cânta în curtea bisericii evanghelice fortificate din Saschiz și ia invitat pe participanții la Săptămâna Haferland într-o drumeție până la Cetatea de refugiu Saschiz. Cetatea a fost refăcută și reabilitată recent printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de aproximativ 9,7 milioane de lei.
Evenimentele organizate de Fundația ADEPT, în Saschiz, în cadrul Săptămânii Haferland, festivalul sașilor transilvăneni, s-au desfășurat vineri, 9 august, între orele 11:00 și 15:00. Puțin după ora 11.00, am pornit în drumeție până la Cetate. Drumul nu e foarte greu și poate fi parcurs în aproximativ 25 de minute. Odată ajunși în deal, am admirat atât cetatea cât și priveliștea. Pe când am coborât înapoi în sat, în curtea bisericii fortificate începuse reprezentarea tradițiilor de nuntă săsească. La final, oaspeții au fost serviți cu vin și cu lichiu, prăjitură tradițională săsească.
După nuntă, cei care își rezervaseră loc au putut încerca meniul nunții săsești, servit în curtea casei care găzduiește Fundația ADEPT.
Meniul nunții săsești
„Noi am pregătit un prânz cu meniu de nuntă săsească, cu supă de tăiței, cu orez și cu carnea fiartă în supă și cu un sos cu agrișe, stafide și rozinchine – un sos acrișor. Pentru desert am avut lichiu, care e o specialitate locală”, mi-a spus Florentina Călugăr, fondatoare a Vecinătățiii Femeilor din Saschiz.
Mâncarea a fost gătită și servită de Vecinătatea Femeilor din Saschiz. „Vecinătatea a fost înființată în 2015, în noiembrie. De atunci, principalul eveniment pe care îl organizăm este Sărbătoarea Rabarbărului. Are loc în fiecare an în prima sâmbătă din luna mai. Ne implicăm în Săptămâna Haferland și mai avem diverse proiecțele educaționale, culturale sau sociale. De exemplu, din donațiile pe care le primim cu ocazia altor evenimente, organizăm un târg de sănătate, cu investigații gratuite. În anul acesta, am înființat și o trupă de teatru de amatori – am avut și un spectacol”, mi-a explicat Florentina Călugăr.
„Mai avem și un proiect care se numește Tradiții din vecinătate, cofinațat de AFCN, în cadrul căruia organizăm ateliere de pictură pe lemn cu simboluri inspirate din mobilierul săsesc.
Din grup, facem parte aproximativ 20 de femei și mai avem și membre onorifice, prietene al vecinelor, care vin și ne ajută ca voluntari de fiecare dată. Și pentru noi, implicarea este exclusiv voluntară”, mi-a mai spus Florentina Călugăr.
Vecinele din Saschiz vor fi implicate și în activitățile evenimentului „Sărbătoarea tradițiilor și obiceiurilor locale”, organizat de Gal Dealurile Târnavelor, săptămâna viitoare, vineri 16 august, la Sachiz, între orele 16:00 și 20:00.
- Etichete:
- Săptămâna Haferland
- Saschiz
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu