
- redactia
- 0 comentarii
- 281 Vizualizări
Două medalii pentru CSM Târgu Mureș la Campionatul Național indoor de Tir cu Arcul
29 ianuarie 2025Sportivii din cadrul CSM Târgu Mureș au adus acasă o listă de reușite remarcabile, după ce au participat la Campionatul Național indoor de tir cu arcul desfășurat la Aninoasa.
Móréh Tamás a strălucit în competiția individuală, câștigând aurul și urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În competiția mixtă, alături de Ilinca Fecioru, a avut o prestație excepțională, cei doi pierzând doar în finală.
În ciuda unei concurențe extrem de puternice, care a adus la start arcași talentați din toate categoriile, Ilinca Fecioru a reușit să se remarce, chiar dacă nu a obținut un loc pe podium în competiția individuală. În schimb, la proba mixtă, alături de Tamás, a reușit o performanță remarcabilă, urcând de pe locul patru pe locul doi și înfruntând doi foști campioni naționali, Mădălina și Alexandru, pe care i-au învins în semifinale.
„Deși am pierdut finala într-o luptă strânsă, a fost minunat să concurez alături de Ilinca în echipă. Ea însăși a subliniat că competiția a fost plină de surprize și foarte interesantă, iar rezultatele obținute sunt foarte mulțumitoare”, Móréh Tamás a declarat pentru pagina CSM Târgu Mureș.
„Acest concurs a fost unul plin de surprize și foarte palpitant. La etapa eliminatorie individuală am avut un scor bun, fiind constantă, dar din păcate am pierdut la diferență de 1 punct. În ceea ce privește echipa mixtă, unde în primul meci am tras cu echipa calificată pe locul I, scorul a fost unul foarte strâns, ajungând la baraj, în final câștigând meciul respectiv, iar în meciul din finala mare am fost consecvenți, clasându-ne pe locul 2”, a declarat Ilinca Fecioru.
Móréh Tamás a evoluat la categoria U21 individual, reușind să termine calificările pe primul loc. După trei victorii convingătoare, fiecare cu scorul de 6-0, el și-a păstrat poziția de lider și a obținut medalia de aur. În plus, ca parte a echipei Suceava, Tamás a contribuit decisiv la câștigarea primului loc în competiția pe echipe, Deoarece acasă nu are cu cine să participe în echipă, sportivul concurează un an pentru orașul moldovean doar în competițiile pe echipe.
(D.C.)
Sursa foto: CSM Târgu Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu