ASA încearcă să-şi consolideze poziţia
21 martie 2014
În etapa a XVIII-a a ligii secunde de fotbal, în seria a II-a, ASA Târgu-Mureş primeşte sâmbătă, 22 martide, ora 11.00, pe stadionul Trans Sil din Târgu-Mureş, vizita formaţiei FC Bihor Oradea. Mureşenii se află pe locul 3 al clasamentului, cu 28 de puncte, la 4 de primele două clasate, CSM Râmnicu Vâlcea şi CS U Craiova, în timp ce bihorenii ocupă locul 10, la 10 puncte de ASA şi 7 de ultimul loc ce asigură prezenţa în play off. Ambele echipe vin după o etapă în care nu au înscis. ASA a pierdut partida de la Slatina, 0-1 cu FC Olt, orădenii au cedat şi ei două puncte în faţa celor de la Metalul Reşiţa, cu care au remizat fără gol pe teren propriu. Deşi favoriţi şi cu locul pentru play off aparent asigurat, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău mai au nevoie de puncte pentru a se menţine în prima jumătate a clasamentului. Acest lucru, nu doar în confruntările cu cele pe care le vor întâlni în minicampionatul promovării, deoarece se anunţă o luptă acerbă pentru ocuparea primelor şase locuri şi diferenţa de la locul 4 la 9 este de doar 5 puncte, care pot fi recuperate în două etape.
Roş-albştri între ei, avantaj net pentru mureşeni
Cele două echipe care evoluează în culorile roşu-albastru s-au întâlnit până în prezent de 7 ori. Bilanţul este net favorabil mureşenilor, cu 5 victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere, golaveraj 15-7. Până în această ediţie mureşenii au evoluat sub alte culori şi singurul eşec cu orădenii a fost înregistrat odată cu trecerea la cele actuale. Aceasta s-a înregistrat în tur, prin golul lui Raymond Lukacs, care a înscris în minutul 21. Era a doua înfrângere a ASA-ului din campionat, după un alt 0-1, la Olimpia Satu Mare şi ultima până la partida din etapa trecută, un al treilea 0-1. Precedentele şase întâlniri cu bihorenii, toate în liga secundă au următorul istoric: în prima a fost 5-1, în etapa a V-a a turului primei ediţii pentru FCM, după care au învins cu 2-1 şi la Oradea. FCM a încheiat pe locul 3, iar orădenii pe 11. În ediţia următoare, ambele au urcat câte două poziţii în clasamentul final. FC Municipal a promovat de pe primul loc, iar bihorenii au încheiat pe 9. S-au întâlnit de această dată în etapa a VI-a şi a fost 3-1 pentru FCM la Târgu-Mureş şi 1-1 la Oradea. După doi ani în care mureşenii s-au aflat pe prima scenă, cele două s-au reîntâlnit în ediţia trecută, când ambele au încheiat aproape de jumătatea clasamentului, locurile 5 şi 7, despărţite de doar două puncte, 35 pentru ASA, 33 pentru FC Bihor. În campionat, încă sub numele de FCM, mureşenii au învins de două ori la acelaşi scor, 2-1. De remarcat două aspecte: orădenii au înscris în toate cele 7 meciuri câte o dată, iar pentru mureşeni partida din tur a fost singura în care nu au reuşit niciun gol.
Punctele contează şi cu celelalte adversare
Aşa cu s-a amintit deja, pentru ocuparea primelor şase locuri se află în luptă echipele aflate până la locul 8, chiar 9, care poate recupera handicapul cu două victorii consecutive. Chiar şi orădenii pot intra în calcule cu un parcurs foarte bun în ultimele cinci etape. Orice nouă apariţie în componenţa sextetului fruntaş poate schimba mult clasamentul de la care se va porni în cele zece etape din play off. În cazul în care FC Olt intră în calcule, aceasta are patru puncte obţinute cu ASA, care mai are după clasamentul actual două jocuri cu fruntaşele, ambele în deplasare, la Râmnicu Vâlcea, în etapa viitoare şi la Bistriţa. Intrarea Olimpiei Satu Mare a adus şi prima înfrângere a mureşenilor în acest clasament. Acesta arată în acest moment în felul următor:
Clasamentul play off
1. ASA Târgu-Mureş 8 5 2 1 10- 5 17
2. Gloria Bistriţa 7 3 3 1 8- 6 12
3. CS U Craiova 9 3 3 3 11-10 12
4. CSM Râmnicu Vâlcea 6 2 2 2 10- 9 8
5. Olimpia Satu Mare 8 2 2 4 6-10 8
6. Metalul Reşiţa 8 1 2 5 6-11 5
Clasamentul la zi
1. CSM Râmnicu Vâlcea 17 9 5 3 22-14 32
2. CS U Craiova 17 9 5 3 19-11 32
3. ASA Târgu-Mureş 17 7 7 3 17-10 28
4. Metalul Reşiţa 17 7 4 6 18-16 25
5. Olimpia Satu Mare 17 6 7 4 17-15 25
6. Gloria Bistriţa 17 7 4 6 15-13 25
7. FC Olt Slatina 17 6 6 5 15-11 24
8. Universitatea Craiova 17 5 8 4 12-11 23
9. CS Mioveni 17 5 5 7 15-18 20
10. FC Bihor Oradea 17 4 6 7 12-16 18
11. UTA Arad 17 3 5 9 10-21 14
12. Minerul Motru 17 2 2 13 11-27 8
Programul etapei a XVIII-a
Vineri, 21 martie, ora 16.00
Gloria Bistriţa – UTA Arad
Universitatea Craiova – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – FC Olt Slatina
Sâmbătă, 22 martie
Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea ora 11.00
ASA Târgu-Mureş – FC Bihor Oradea ora 11.00
CSU Craiova – Minerul Motru ora 18.00
Lasă un comentariu