UDMR a depus proiectul referendumului Azomureș Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 147 Vizualizări

UDMR a depus proiectul referendumului Azomureș

DSC_2776

În ziua de miercuri, 19 august, de la ora 9.00, sediul UDMR Târgu Mureș a găzduit o conferință de presă mediată de Peti Andras, președinte UDMR și Zoltan Soos, vicepreședinte UDMR. Tema discuțiilor a fost depunerea proiectului de hotărâre pentru demararea unui referendum legat de închiderea S.C. Azomureș S.A., conform căruia, în ziua de 29 noiembrie, târgumureșenii trebuie să decidă dacă Primăria va retrage sau nu autorizația de mediu. Viceprimarul Peti Andras a afirmat că opinia a 130.000 de oameni are valoare în instanță și că, doar împreună putem găsi soluție în rezolvarea problemei.

Azomureş deţine o autorizaţie de mediu valabilă până la sfârşitul anului 2015, conform căreia trebuie să se conformeze standardelor europene până la începutul anului 2016 dacă doreşte să-şi mai desfăşoare activitatea în mod legal. Potrivit celor declarate de vicepreședintele  Zoltan Soos, a mai existat precedent, luând exemplul exploziei de la Fukusima care a dus la închiderea mai multor centrale nucleare sau modelul Germaniei, care se orientează spre energia regenerabilă. Totodată, situația celor peste 3000 de angajați care ar intra în șomaj odată cu închiderea societății, va stimula autoritățile locale să identifice posibile resurse financiare și să faciliteze înființarea de noi parcuri industriale ca infrastructuri de afaceri, în scopul atragerii de investiții și creării a noi locuri de muncă. UDMR îndeamnă și celelalte partide politice să se alăture acestui demers.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE