FOTO & INTERVIU cu Ioana Şulea, bronz la Mondialele de Bikini Fitness Sport
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 4670 Vizualizări

FOTO & INTERVIU cu Ioana Şulea, bronz la Mondialele de Bikini Fitness

1A împlinit în acest an 19 ani, vârstă la care deja deţine un palmares de invidiat la Bikini Fitness, sport unde participă la concursuri abia din 2014. Să o cunoaştem aşadar pe Ioana Şulea, sportiva târgumureşeancă medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Juniori şi Masters, competiţie care a avut loc în perioada 10-14 decembrie, în San Salvador (El Salvador).

Reporter: Care a fost nivelul competiţiei şi la ce categorie ai participat?

Ioana Şulea: Competiţia a fost una foarte mare, pe locurile 1-2 clasându-se sportive cu vechime şi experienţă, în vârstă de 23 ani amândouă, eu împlinind în 17 septembrie anul acesta abia 19 ani. Am reprezentat România la categoria Bikini Fitness Junioare +166 centimetri.

2

Rep.: Vorbim despre cea mai mare performanţă din cariera ta?

I.Ş.: Este până în momentul de faţă cea mai mare performanţă a mea, primul concurs internaţional în IFBB.

Rep.: Când te-ai apucat de fitness şi ce alte performanţe ai obţinut?

I.Ş.: Am început să mă antrenez în sala de fitness înca din clasa a 9-a, şi am făcut sport de mică, dar sporturi de echipă. În urmă cu aproape doi ani m-am legitimat la Clubul Sportiv Universitar Târgu-Mureş şi am început să paricip la concursuri de Bikini Fitness din aprilie 2014. Sunt campioană naţională la Seniori la aceeaşi categorie, la +172 centimetri în 2015, vicecampioană în 2014, am luat locul 1 la Tiger Clasic Cluj 2015, acesta din urmă find concurs privat. De asemenea, am obţinut locul 4 la Balcaniada de Juniori care a avut loc anul acesta în mai, la Reghin.

Rep.: De ce îţi place fitness-ul?

I.Ş.: Îmi place sportul acesta enorm pentru că deşi aparţin Federatiei de Culturism şi Fitness, categoria aceasta este una extrem de feminină, fiind foarte important un corp armonios, tonifiat, un echilibru între partea superioară şi cea inferioară a corpului, simetrie şi o atitudine cât se poate de plăcuta pe scenă.

Rep.: Cât te antrenezi?

I.Ş.: În perioada competiţională mă antrenez până şi de 14 ori pe săptămână, adică două antrenamente pe zi, iar în perioada extracompetiţională am între 6-10 antrenamente săptămânal.

3

Rep.: Ai vreun mesaj pentru staff-ul tău sau alte persoane care au cotnribuit la performanţa ta?

I.Ş.: Ţin să îi mulţumesc în primul rând lui Sebastian Popovici, cel care mi-a dat toate sfaturile şi m-a susţinut în cele mai grele momente ale acestei pregătiri, dar şi în pregătirile anterioare şi promitem în continuare progres şi performanţe. Îi mulţumesc şi lui Titi Cheteleş, antrenorul meu de la CSU Târgu-Mureş şi clubului pentru că a fost alături de mine! Vreau, de asemenea, să le mulţumesc părinţilor mei, fără de care nu ar fi fost nimic posibil, care au avut încredere enormă în mine şi în potenţialul meu şi m-au sprijinit în cele mai grele momente. Mulţumesc tuturor persoanelor din echipa care stă în spatele meu şi sper din suflet ca în 2016 culoarea medaliei să se schimbe în ceva mai strălucitor!

[zizigallery id=1858]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE