Primarul Dorin Florea așteaptă încălzirea relațiilor cu Consiliul Județean Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 375 Vizualizări

Primarul Dorin Florea așteaptă încălzirea relațiilor cu Consiliul Județean

Primarul municipiului Târgu-Mureș, Dorin Florea, a declarat marți, 18 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, că așteaptă o bună colaborare cu actualul președinte al Consiliului Județean, în contextul în care multe dintre proiecte așteaptă să fie rezolvate. Aștept ca președintele Consiliului Județean să termine perioada de acomodare. L-am rugat foarte mult să se implice în a debloca și zona periurbană, precum și proiectele începute și semnate. Pe timpul președinției lui Ciprian Dobre s-a semnat doar intenția Primăriei Târgu-Mureș de conlucra cu Consiliul Județean în diferite domenii. Aici mă refer la demararea licitației pentru operatorul gropii de gunoi și în același timp să organizeze și licitația pentru amplasamentele privind colectarea selectivă, precum și cea privind operatorul din Târgu-Mureș. Nu s-a dorit acest lucru, s-a făcut doar operatorul gropii. Degeaba este operatorul gropii că trebuie urmate celelalte proceduri care au durat un an și ceva. De asemenea, am semnat memorandumul cu parcarea de la spital în urmă cu vreo șapte luni și nu s-a întâmplat nimic. S-a hotărât fiecare cu partea lui, Primăria a venit cu terenul, cu centralele elctrotermice, cele două turboreactoare care vor produce apă caldă, căldură și energie electrică, și cu bani, iar Consiliul Județean trebuia să vină cu Planul Urbanistic Zonal, cu care, la fel, nu s-a întâmplat nimic. Sunt convins că voi avea o bună colaborare cu președintele Consiliului Județean”, a precizat Dorin Florea.

Discuții reluate după alegeri

Primarul Florea a precizat că a avut o discuție cu actualul președinte al Consiliului Județean, Péter Ferenc, în care și-a exprimat poziția față de proiectele Primăriei, printre care și cel privind infrastructura dintre Reghin și Târgu-Mureș. Am avut o singură discuție cu dânsul, i-am spus toate gândurile acumulate de ani de zile. I-am spus și de faptul că s-a trecut cu ușurință peste proiectul de la Ungheni-Târgu-Mureș-Rghin, unde trebuiau patru benzi. Nu am renunțat la această idee nici acum, de a se relua printr-un proiect regional, astfel ca Reghinul să se lege de Târgu-Mureș prin patru benzi de circulație, nu pe traseul actual, ci pe un traseu ocolitor care să ocolească toate localitățile. Avem nevoie să aducem Reghinul mai aproape de Târgu-Mureș, deoarece sunt 1.800 de oameni care intră în oraș dinspre acea zonă, nemaivorbind de copii și studenți. Pentru aceștia, Târgu-Mureșul reprezintă o țintă. Noi trebuie să aducem Reghinul în aeroport, accesul la autostradă în 13-14 minute, de aceea trebuie gândit un nou drum, o nouă cale ferată, iar Ungheniul să fie un nod serios în toată această ecuație de infrastructură. Președintele Consiliului Județean a privit cu mare entuziasm acest lucru. Ne vom așeza la lucru după alegeri și nu pot privi doar cu încredere, doar că la mine ticăie ceasul cu o viteză mai mare, fiind de foarte multe ori în întârziere. Sunt lucruri amânate de ani de zile, zona periurbană, podurile peste Mureș. Nu mă dau foarte tare pentru circuitul moto, cu toate că mă doare și acel lucru, dar ce mă doare cel mai tare este că am avut un drum atât de prost până la Reghin unde puteau fi ocolite localitățile, puteai să străbați foarte repede distanța. De asemenaea, centura de la Corunca la Reghin va fi o catastrofă. Comparați-o cu Brașovul, Clujul, Sibiul, care au autostradă-centură, iar noi avem două benzi de circulație cu sens giratoriu. Nici măcar pasarelă peste drumul de Reghin”, a spus primarul municipiului Târgu-Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE