Sistare de apă potabilă în zona cartierului Cornişa Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 203 Vizualizări

Sistare de apă potabilă în zona cartierului Cornişa

Biroul de presă al SC Compania Aquaserv SA Târgu-Mureş anunţă că miercuri, 23 noiembrie, între orele 8.00 – 15.00, se va sista furnizarea apei potabile pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a reţelei reabilitate de apă potabilă, la reţeaua de distribuţie, din următoarele zone: Victor Babeş nr. 13-55 şi Aleea Cornişa nr. 15 (Căminele Studenţeşti) şi nr. 20-24.

„Aceste lucrări de investiţii pentru reabilitarea sistemului de distribuţie apă potabilă, sunt cuprinse în contractul de lucrări Târgu-Mureş – „Reabilitarea/extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi a sistemului de canalizare, staţii de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare, sistem SCADA”, din cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se arată în comunicatul de presă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE