Noi reguli în cadrul Poliției Locale: Agenții vor fi înarmați cu pistoale letale Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 405 Vizualizări

Noi reguli în cadrul Poliției Locale: Agenții vor fi înarmați cu pistoale letale

Agenții Poliției Locale din totă România vor putea fi dotați cu arme letale, se arată într-un proiect de lege prin care se dorește schimbarea competențelor acestora, printre altele. În prezent, agenții Poliției Locale sunt dotați cu pistoale cu gloanțe de cauciuc, însă proiectul ar putea schimba acest lucru, potrivit adevarul.ro.

Pe lângă dotarea cu noile arme, Poliția Locală ar putea primi noi competențe, inclusiv în pazei obiectivelor și în domeniul circulației rutiere, iar agenții vor avea obligativitatea de a urma cursuri de formare profesională.

MDLPA a implementat Proiectul cu denumirea «Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului public de poliție locală», Cod MySMIS 129988, Cod SIPOCA 722, în parteneriat cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Institutul Național de Administrație. Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătățirea cadrului legal și instituțional privind organizarea și funcționarea poliției locale care să asigure un management eficient al carierei polițistului local, precum și modernizarea sistemului de formare continuă și de perfecționare a pregătirii acestora”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect legislativ aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării (MDLPA).

În mare, polițiștii locali rămân cu aceleași misiuni, însă vor apărea modificări privind competențele lor, mai exact, în domeniul pazei obiectivelor. În acest mod, în afara pazei bunurilor vor fi introduse competențe în paza valorilor, inclusiv pe timpul transportului. Cât despre competențele din domeniul rutier, polițiștii locali vor avea atribuții privind dirijarea circulației. În prezent, acești agenți pot da sancțiuni numai pentru parcări neregulamentare.

Arme letale pentru polițiștii locali

Proiectul de lege mai prevede și dotarea polițiștilor locali cu arme letale, dar numai în unele cazuri, este adevărat. În prezent, acești agenți sunt dotați cel mult cu arme cu glonț de cauciuc. „Luând în considerare modul în care este organizat serviciul de poliție locală, faptul că activitatea poliției locale este guvernată printre altele pe principiul prevenției și având în vedere toate implicațiile dotării și uzului de armă letală, se propune realizarea dotării cu armament letal numai cu aprobarea Instituției Prefectului și a structurilor teritoriale ale Poliției Române, după analizarea valorii indicatorilor de criminalitate și a gravității faptelor infracționale, existente la nivelul localității. Dotarea structurilor de poliție locală se realizează în acest moment în mod diferit, noua reglementarea stabilește limitele în care aceste structuri pot fi dotate unitar, pentru prestarea serviciului la aceleași standarde”, mai apare în motivarea propunerilor.

(L.P.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE