Termenul pentru constituirea Fondului Naţional al Terenurilor Agricole, prelungit Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 22 Vizualizări

Termenul pentru constituirea Fondului Naţional al Terenurilor Agricole, prelungit

Grupul parlamentarilor UDMR a iniţiat un proiect de lege pentru prelungirea termenului de la 1 ianuarie 2018 la anul 2020 pentru includerea terenurilor nerestituite foştilor proprietari într-un Fond Naţional al Terenurilor Agricole. „Era un termen, de 1 ianuarie 2017, potrivit căruia toate terenurile care nu au fost restituite către foştii proprietari vor intra într-un Fond Naţional al Terenurilor Agricole. Termenul acesta s-a prelungit până în 1 ianuarie 2018, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, 98/2016, iar grupul UDMR propune prelungirea termenului până în 2020 sau dacă se poate până în 2020, pentru că e imposibil să eliberezi titluri de proprietate într-un an de zile, pentru toată lumea, mai ales că eliberarea este condiţionată de întocmirea planului parcelar pe suport topografic. Iniţiativa se dezbate astăzi (marţi, 14 februarie – n.r.) în Comisia Juridică, practic se discută Ordonanţa de Urgenţă 98, care prelungeşte termenul până în 2018, şi am depus un amendament pentru prelungirea până în 2020”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, senatorul UDMR Császár Károly, membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE