Victorie cu gust de eşec pentru POL. Curţile şcolilor, deschise după-mesele, dar cu anumită condiţie Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1461 Vizualizări

Victorie cu gust de eşec pentru POL. Curţile şcolilor, deschise după-mesele, dar cu anumită condiţie

Aleşii locali au aprobat joi, 18 mai, într-o şedinţă ordinară de lucru, proiectul de hotărâre iniţiat de consilierul local Radu Bălaş (POL) care prevede accesul liber şi gratuit, cel puţin 7 ore/zi, în curţile şi pe terenurile de sport aparţinând şcolilor primare, gimnaziale şi liceale aflate în administrarea Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

Amendamentul – chichiţă

Propunerea consilierului POL a fost însă „şlefuită” printr-un amendament propus de consilierul local Dumitru Matei (PNL), care a venit cu sugestia ca decizia de aprobare a accesului în curţile şcolilor şi liceelor să fie luată de Consiliile de Administraţii ale unităţilor de învăţământ.

„Se aprobă accesul liber şi gratuit în curţile şi pe terenurile de sport ale şcolilor gimnaziale şi liceale aflate în proprietatea municipiului Târgu-Mureş după-amiaza, de luni până vineri, sâmbăta, duminica şi în timpul vacanţelor şcolare, nu mai puţin de şapte ore în fiecare zi, începând cu data de 1 iulie 2017, cu acordul a două treimi dintre membrii Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ”, se precizează în amendamentul propus de Dumitru Matei, introdus în textul hotărârii.

Consilierii POL, nemulţumiţi

Propunerea făcută de Dumitru Matei a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor POL, care au apreciat că aceasta echivalează cu menţinerea situaţiei actuale.

„Unităţile de învăţământ se află în administrarea Primăriei, iar de buna lor organizare şi funcţionare se ocupă Consiliu Local”, a menţionat Gyorfi Julia (POL).

„În bugetul local au fost prevăzuţi 400.000 de lei pentru pază (la şcoli, după-masa – n.a.). La această oră, se lucrează la caietul de sarcini”, a punctat iniţiatorul proiectului, Radu Bălaş.

Argumentul lui Dumitru Matei

Fost inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Dumitru Matei şi-a argumentat amendamentul propus.

„Unităţile de învăţământ sunt în administraţia Consiliilor de Administraţie şi directorilor unităţilor de învăţământ. Consiliul Local, respectiv administraţia locală, nu poate decide asupra acestui aspect. În consecinţă, am discutat şi în Comisia de buget – finanţe ca această problemă să rămână în sarcina celor care răspund, Consiliul de Administraţie, respectiv directorul şcolii”, a subliniat Dumitru Matei.

Alex TOTH

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE