Activităţi de protecţie a mediului pentru Poliţia Locală Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 219 Vizualizări

Activităţi de protecţie a mediului pentru Poliţia Locală Târgu-Mureş

Pe linia protecției mediului, lucrătorii Direcției Poliția Locală Târgu-Mureș au verificat, în perioada 12-26 iunie, modul de respectare a obligațiilor privind condițiile de depozitare și colectare a deșeurilor menajere, prevăzute de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată.

„În acest sens, din zece societăți comerciale supuse controalelor, una dintre ele a fost sancționată întrucât nu deținea contract cu firma de salubritate abilitată a ridica deșeurile provenite din derularea exercițiului economic. De asemenea, pe baza a opt sesizări ale târgumureșenilor, inspectorii de mediu au constatat o serie de încălcări ale obligației de a păstra și întreține curățenia în spațiile în care își desfășoară activitatea, fiind luate atât măsuri de remediere a situațiilor respective, cât și de sancționare a două persoane care nu s-au conformat somațiilor legale dispuse de agenți. Nu în ultimul rând, cadrele Direcției Poliția Locală Târgu-Mureș s-au implicat nemijlocit în organizarea și coordonarea acțiunilor de curățenie efectuate pe domeniul public în zonele Calea Sighișoarei și Parcul Eroilor, cu ajutorul asistaților sociali”, a precizat Valentin Constantin Bretfelean, directorul executiv al Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE