Adelin Petrişor, conferinţă la UMF Târgu-Mureş Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 357 Vizualizări

Adelin Petrişor, conferinţă la UMF Târgu-Mureş

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș organizează marți, 27 martie, la ora 18.00, în Amfiteatrul Facultății de Farmacie, o conferință susținută de către jurnalistul Adelin Petrișor, unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război din România. Evenimentul va fi moderat de către rectorul UMF Târgu-Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei.

Premii numeroase

Potrivit Blogului UMF Târgu-Mureş, Adelin Petrișor a fost corespondent în mai multe zone de conflict ale lumii, printre care Afganistan, Irak, Libia, Liban, Egipt, Algeria, Albania, Cisiordania și Gaza.

„Despre experiențele din teatrele de operațiuni va vorbi în cadrul conferinței. Până în prezent, Adelin Petrișor a fost distins cu şase premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune. În 2000 și 2002, a obținut premiul pentru corespondențe de război. În anul 2003, a primit Marele Premiu APTR pentru transmisiunile de la Bagdad, în anul 2007 premiul pentru cel mai bun reportaj, „Guantanamo – periferia lumii libere”, iar în anul 2009 premiul pentru documentar politic. Tot în 2003, alături de alți colegi din presă, MAE și CNA l-au declarat „Corespondentul anului”. Din septembrie 2010, Adelin Petrișor este realizator TVR. Invităm întreaga comunitate academică să participe la această conferință”, au transmis reprezentanţii UMF Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE