Patinoarul artificial şi-a deschis porțile! Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1085 Vizualizări

Patinoarul artificial şi-a deschis porțile!

Patinoarul artificial mobil amenajat pe strada Morii din zona Piața Sigma din Sighişoara a fost inaugurat sâmbătă, 1 decembrie.

“Patinoarul artificial va funcționa zilnic, între orele 10.00 și 22.00, 5 serii/ zi, iar accesul este gratuit. În ziua de 24 decembrie 2018, programul de funcționare a patinoaruluieste între orele 10.00 și 16.00, în ziua de 25 decembrie 2018, între orele 14.00 și 22.00, iar în 1 ianuarie 2019, între orele 16.00 și 22.00”, au transmis reprezentanţii primăriei municipiului Sighişoara, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, seriile vor funcţiona după următorul program:

– 10.00 – 11.30;

– 13.00 – 14.30;

– 15.30 – 17.00;

– 18.00 – 19.30;

– 20.00 – 21.30.

“Patinoarul artificial mobil poate fi utilizat de orice persoană cu condiţia respectării prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 231/14 noiembrie 2018”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei municipiului Sighişoara.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE