1.200 de cărți noi donate celor trei licee din Sighișoara de către Asociația Curtea Veche Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 235 Vizualizări

1.200 de cărți noi donate celor trei licee din Sighișoara de către Asociația Curtea Veche

Luni, 6 mai, a avut loc în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara un eveniment prin care Asociația Curtea Veche a donat peste 1.200 de cărți celor trei licee din Sighișoara: Colegiul Național Mircea Eliade, Liceul Tehnologic Nr. 1 și Liceul Teoretic Joseph Haltrich.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real

Astfel, Asociația Curtea Veche a continuat campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărți Cheie pentru liceeni” în Sighișoara. Lansarea programului a avut loc la finalul lunii martie, în cadrul liceului Dimitrie Bolintineanu, din București, unde au fost donate primele 1.000 de cărți.

La eveniment au participat elevii și directorii celor trei licee și acesta s-a desfășurat cu sprijinul magazinelor Real, al Asociației Municipiilor din România, al Primăriei Municipiului Sighișoara și al Muzeului de Istorie Sighișoara.

Pentru a le înmâna cărțile personal copiilor, au fost prezenți Irén Arsene Maté, Președintele Asociației Curtea Veche și Barna Nemethi, fotograf, regizor și președinte executiv al Editurii Curtea Veche Publishing, care le-au vorbit celor prezenți despre importanța lecturii și modul în care poate influența succesul în viața profesională pe care o vor avea copiii după finalizarea liceului.

„Ne dorim să le oferim liceenilor modele din societate care au reușit să aibă succes datorită cărților și plăcerii pentru lectură. Cred cu tărie că puterea exemplului este una extrem de importantă, mai ales la această vârstă, când copiii încep să se gândească la ce drum vor alege pentru construirea unei cariere. Pentru a-i susține să-și dezvolte o conduită profesională, le dăruim titluri din literatura contemporană și de dezvoltare personală”, a declarat Irén Arsene Maté, președintele Asociației Curtea Veche și fondator al Editurii Curtea Veche Publishing.

Cărțile sunt necesare dezvoltării gândirii critice

Programul „Cărți Cheie pentru liceeni” constă în donarea a mii de cărți esențiale pentru dezvoltarea gândirii critice în rândul copiilor din liceu. În contextul Anului Cărții, Asociația Curtea Veche se va întâlni cu elevii unor licee din România, va dona cărți potrivite vârstei acestora și va organiza întâlniri între elevi și reprezentanți ai editurii Curtea Veche Publishing. Programul va continua de-a lungul anului în alte orașe din țară, câteva dintre următoarele destinații fiind Bârlad, Râmnicu Vâlcea și Brăila. Următoarea donație va avea loc la începutul lunii iunie, în Brăila.

Susținerea importanței lecturii în rândul elevilor de liceu are ca scop impulsionarea acestora de a citi pentru a-și dezvolta creativitarea, capacitatea de comunicare și argumentare și pentru a lua decizii potrivite abilităților și cunoștințelor pe care vor să le capete.

Proiectul „Cărți Cheie pentru liceeni” vine în continuarea celor 5 ani de activitate ai Asociației Curtea Veche, timp în care au fost donate peste 74.000 de volume pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani în 250 de comunități din 34 de județe.

Asociația Curtea Veche a fost înființată în 2014 pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilitate socială începută de Curtea Veche Publishing, prin programul național de lectură „Cărțile copilăriei”. Ea își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România. Mai multe informații puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE