USR Mureş: Ioana Şerban îi răspunde deputatului Lavinia Cosma Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3276 Vizualizări

USR Mureş: Ioana Şerban îi răspunde deputatului Lavinia Cosma

Vicepreşedintele USR Mureş, Ioana Şerban, a reacţionat la declaraţia recentă a deputatului USR de Mureş, Lavinia Cosma, care a anunţat că nu exclude din planurile sale de viitor o candidatură pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Mureş, la alegerile locale din anul 2020.

Ioana Şerban: „Prezentarea unei candidaturi este pripită”

“Conducerea USR Mureş doreşte să vă aducă la cunoştinţă că prezentarea sau promovarea unei eventuale candidaturi din partea USR, sau a Alianţei 2020 USR PLUS este pripită, ţinând cont de faptul că încă nu am demarat nici o procedură internă de selecţionare a candidaţilor pe care îi vom propune şi susţine ca organizaţie locală la alegerile locale din 2020”, a precizat, prin intermediul unui comunicat, Ioana Şerban, vicepreşedinte USR Mureş.

Lavinia Cosma, interesată de o candidatură

Deputatul USR Lavinia Cosma a anunţat vineri, 31 mai, cu ocazia unei conferinţe de presă, că „în viitorul foarte apropiat” se va decide în privinţa obiectivelor politice pe care le va avea în 2020, an în care vor avea loc atât alegeri locale, cât şi parlamentare.

În acest sens, Lavinia Cosma nu a exclus o candidatură pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Mureş.

„Nu am luat o decizie în acest sens, la ce candidez. Sunt mai multe variante, aşa cum vă spuneam există aceste sondaje şi primesc multe telefoane şi multe întrebări. Lumea mă întreabă în fiecare zi, generic vorbind, la ce candidezi? Răspunsul meu este simplu, l-am mai dat public, am participat la emisiuni şi am spus acelaşi lucru. Dacă în perioada viitoare voi avea un trend de creştere, asta înseamnă că pot să mă gândesc să candidez în mai multe contexte, iar decizia aceasta o voi lua, probabil, în viitorul foarte apropiat”, a declarat deputatul USR de Mureş, care a precizat că „viitor apropiat” pot însemna două, trei sau cinci luni, dar nu mai târziu de sfârşitul anului 2019.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE