„Să ne cunoaștem mai bine!”, program pentru cei mici, în vacanța de vară, la Zoo Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 176 Vizualizări

„Să ne cunoaștem mai bine!”, program pentru cei mici, în vacanța de vară, la Zoo Târgu Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș derulează un nou program pe timpul vacanței pentru copiii cu vârste între 4-15 ani. În fiecare sâmbătă, de la ora 11.00, copiii vor face cunoștință, îndeaproape, cu un animal. Pentru început, vor fi prezentate cele care pot fi mângâiate și care nu prezintă pericol. Primele scoase la rampă sunt țestoasele, iepurii și porcușorii de Guineea, iar cei prezenți vor afla totul despre ele. Cei mici vor învăța să le hrănească și să le observe, totul sub ochiul atent al unui specialist.

„Angajații Zoo Târgu Mureș au pregătit și un colț de creație, dotat cu foi și creioane colorate, astfel încât copiii să poată desena și colora animale despre care au învățat. Mai mult, vor avea parte și de alte surprize. Prima întâlnire din programul „Să ne cunoaștem mai bine!” începe sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11,00, la Pavilionul Tropical. Dacă vremea este nefavorabilă, lecția în natură se mută în amfiteatrul din Pavilionul Maimuțelor. Vă așteptăm cu drag!” a declarat consilierul primarului Claudiu Maior.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE