Târgu Mureș: Accident provocat de un bărbat de 79 de ani care conducea ilegal! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1539 Vizualizări

Târgu Mureș: Accident provocat de un bărbat de 79 de ani care conducea ilegal!

Un bărbat în vârstă de 79 de ani, în timp ce conducea luni, 13 iulie, la ora 16.00, un autoturism pe strada Liceului din municipiul Târgu Mureș, ar fi pătruns pe strada Crizantemelor și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul, condus regulamentar de către o altă persoană, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

”În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri, în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul de 79 de ani, nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Conducătorul auto, de 79 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, de către polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărui drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România este suspendat”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE