Revenim la starea de urgență? Răspunsul președintelui Iohannis Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 687 Vizualizări

Revenim la starea de urgență? Răspunsul președintelui Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu doreşte revenirea la starea de urgenţă şi a pledat pentru restricţionarea evenimentelor la care participă foarte multă lume.
„Am discutat aceste chestiuni, fiindcă sperietoarea cu starea de urgenţă este vehiculată cam de multă lume. Şi vă spun încă o dată: nu intenţionez să revenim la starea de urgenţă. Există măsuri mai puţin dure care au efecte poate chiar mai bune. Cea mai bună prevenţie este masca, distanţa, igiena. Nu avem nevoie să închidem toată ţara pentru a avea un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu este nevoie de stare de urgenţă. În această etapă nu intenţionez să reintroduc starea de urgenţă, dar sunt adeptul măsurilor preventive de tip mască, distanţă”, a spus Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a susţinut că evenimentele de tip nunţi, botezuri, serbări ar trebui restricţionate.
„Sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume şi probabil controlul devine mai greu vor trebui restricţionate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunţi, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate aceste restricţii şi este posibil ca astfel de întruniri să fie restricţionate”, a arătat şeful statului.
Preşedintele Iohannis a subliniat că Guvernul ia toate măsurile pentru a nu se ajunge în situaţii critice. De asemenea, el a punctat că nu trebuie luate măsuri „heirupiste” în ceea ce priveşte transformarea unor spitale pentru creşterea numărului de paturi la terapie intensivă.
„Noi tot timpul vehiculăm şi datele despre sistem. De exemplu, în situaţia de acum avem 600 şi ceva de persoane la terapie intensivă, însă avem peste 1.000 de locuri destinate numai pentru pacienţii COVID, deci nu suntem deloc la limită. Pe de altă parte, am avut solicitarea către guvernanţi să caute soluţii pentru a avea mai multe locuri la terapie intensivă şi mai multe locuri pentru pacienţii care se internează într-o stare nu foarte gravă, dar într-o stare care necesită spitalizare. Noi vom face tot ce trebuie făcut pentru a preveni intrarea în stare critică a sistemului spitalicesc. (…) Este nevoie de soluţii concrete, inovative, acolo unde secţia de terapie intensivă se poate extinde, unde sunt specialişti se va face acest lucru, se va putea mări numărul de paturi. Dacă anumite spitale vor fi transformate sau nu, este o decizie pe care o va lua Ministerul Sănătăţii, însă eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste. Trebuie studiat foarte bine unde se poate realiza o mărire a numărului de paturi în terapie intensivă şi acolo să se facă. Nu vreau să ajungem la situaţii care au existat, că s-au instalat paturi de terapie intensivă, dar nu a existat personal specializat şi atunci întreg efortul a fost practic în van. Măsurile trebuie luate cu cap, unde există şi specialiştii, şi medici, resursa umană. Resursa materială, de regulă, se realizează cel mai uşor, resursa umană trebuie gestionată cu grijă”, a spus şeful statului.
Iohannis şi-a exprimat recunoştinţa şi admiraţia pentru medicii şi personalul medical care „se dedică trup şi suflet” pacienţilor în această perioadă dificilă.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE