Sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmi Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 233 Vizualizări

Sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmi

Echipaje din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș au fost zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, în județele Mureș, Harghita, Bistrița-Năsăud și Alba, cu misiunea asigurării siguranței cetățenilor la competițiile sportive și evenimentele cultural-artistice, prin misiuni de patrulare mixte cu colegii polițiști atât în zona urbană și cea rurală.

”Jandarmii au fost alături de cetățeni și au intervenit atunci când a fost cazul, desfășurând în același timp activități de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Cu toate acestea, a fost necesară aplicarea unui număr de opt de sancțiuni contravenționale, abaterile reprezentând încălcări ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Totodată, jandarmii au acordat sprijin la constatarea unei infracțiuni pentru „loviri și alte violențe” pe timpul misiunilor executate, prin patrule mixte, în cooperare cu Poliția T.F. Pentru siguranța cetățenilor, rămânem la datorie și recomandăm adoptarea unei conduite sociale responsabile și respectarea măsurilor sanitare dispuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19 și reamintim cetățenilor că pot solicita fără ezitare, dacă situația o impune, sprijinul echipajelor de Jandarmerie!”, a transmis slt. Roxana Pașca, purtător de cuvânt al instituției.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE