Locuințe pentru specialiști din sănătate și învățământ, în pregătire la Sărmașu Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 168 Vizualizări

Locuințe pentru specialiști din sănătate și învățământ, în pregătire la Sărmașu

Aleșii locali ai orașului Sărmașu au aprobat, în data de 28 iunie 2022, cu prilejul unei ședințe ordinare de lucru participarea oraşului Sărmaşu în cadrul proiectului ”Construire locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, în orașul Sărmașu, județul Mureș” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.2 – Construirea de locuințe pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ,

Valoarea maximă eligibilă aprobată a proiectului este de 880.860 de euro, fără TVA, adică aproximativ 4.336.209 de lei, fără TVA.

Potrivit primarului orașului Sărmașu, ec. Valer Botezan, oportunitatea investiției esre redată de obținerea finanțării nerambursabile în cadrul Componentei C10 – Fondul Local din cadrul PNRR.

”Administrațiile locale sunt motoarele care facilitează prestarea serviciilor publice, dezvoltarea economică și investițiile în infrastructură. Totuși, închiderea companiilor, pierderea locurilor de muncă și alte efecte economice au atras un declin al veniturilor fiscale pe durata crizei, punând presiuni financiare majore pe numeroase administrații locale. Se va realiza un bloc de locuințe destinat specialiștilor din sănătate și educație, în conformitate cu specificațiile proeictului tip propus de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației. Blocul va fi amplasat pe terenul aflat în propietate publică, din localitatea Sărmașu, strada Dezrobirii nr. 68, județ Mureș, identificat prin C.F. nr 52031”, a precizat ec. Valer Botezan.

Totodată, primarul orașului Sărmașu a menționat că ”proiectul tip va fi adaptat terenului propus, unde va fi realizată investiția.”

”Se propune construirea unui bloc de locuințe cu regim de înălțime parter plus un etaj plus mansardă și executarea lucrărilor în vederea branșării la utilitățile existente în zonă pe terenul aflat în propietate publică”, a arătat ec. Valer Botezan.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE