„Harta Investițiilor Publice de Succes – Dezvoltare locală în context global”, conferință TB la Sibiu Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 349 Vizualizări

„Harta Investițiilor Publice de Succes – Dezvoltare locală în context global”, conferință TB la Sibiu

Revista economică Transilvania Business organizează joi, 17 noiembrie, la Hotel Hilton din Sibiu, Conferința „Harta Investițiilor Publice de Succes – Dezvoltare locală în context global”.

„La conferința de la Sibiu vom evidenția cele mai importante investiții finalizate ori înspre finalizare, din 5 județe, 5 municipii reședință de județ, 5 municipii, 5 orașe și 5 comune din regiune. Vor fi dovezi incontestabile că Banul public poate și este eficient utilizat de marii jucători privați din economia românească. Pe această hartă, a României dezvoltate, președinți de consilii județene și primari de UAT-uri, proprietari și manageri de companii au deja cu ce se prezenta”, au transmis organizatorii.

Conferința va avea loc în cadrul a trei paneluri. Primul panel se va numi „Viziune – strategie – proiecte ale administrației publice”, iar ca speakeri sunt confirmați Simona Bucura-Oprescu – Președinte Comisia pentru Administrație și Amenajarea Teritoriului, Camera Deputaților; Roxana Mînzatu – Secretar de Stat, Secretariatul General al Guvernului; Astrid Fodor – Primar Municipiul Sibiu; Daniela Cîmpean – Președinte Consiliul Județean Sibiu; Laszlo Borbely – Consilier de Stat, Coordonator, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă; Claudiu-Vasile Ghiță – Director Departament Monitorizare Proiecte, ADR Centru și Daniel Boca, Președinte Asociația Română de Tehnologii fără Săpătură (RoSTT). 

Principalele teme despre care vor vorbi invitații sunt: Politicile europene (PNRR, POIM, PNDR etc.) și legislația națională subsecventă de cofinanțare și coordonare; evaluarea și monitorizarea investițiilor din fonduri publice și europene; Modele de bune practici; rolul viziunii și a strategiei pe termen mediu și lung în dezvoltarea comunităților; Transformarea digitală a administrației publice; beneficii reciproce – administrație publică – cetățeni; Dezvoltarea durabilă a comunităților; o nouă profesie în administrația publică – expert în dezvoltare durabilă; Provocări și bariere în atragerea finanțărilor din fonduri publice și europene.

Al doilea panel se va numi „Îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor; dezvoltarea comunităților prin susținerea investițiilor în edificii, regenerarea spațiului urban/rural și turism”. Ca și speakeri au confirmat prezența la Sibiu Gheorghe Damian – Primar Comuna Ciugud, jud. Alba; Dimitrie-Horațiu Clepan – Secretar de Stat, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului; Dorin Nistor – Primar Municipiul Sebeș, jud. Alba; Gheorghe Roman, Primar Municipiul Mediaș, jud. Sibiu și László Zsolt Fülöp – Primar Sovata, jud. Mureș (confirmat)

În cadrul celui de-al treilea panel – „Infrastructura Mare; Conectivitate interurbană și județeană; Transport ecologic; Mobilitate urbană; Facilități industriale și atragerea companiilor” – sunt așteptați să vorbească Jakab Barna – Vicepreședinte Consiliul Județean Covasna; Florin Moldova – County Manager – Consiliul Județean Bistrița-Năsăud; Călin Suciu – Șef Serviciu Dezvoltare Regională, Consiliul Județean Mureș; Simon István – Primar Comuna Sânpaul, jud. Mureș; Alin Iuga – Șef Serviciu Relații Publice, Consiliul Județean Cluj; Călin Corpaș, Consilier Primar, Primăria Municipiului Oradea; Dragoș David, Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și Liviu Tămaș, Consilier Primar – Primăria Municipiului Sighetu Marmației, jud. Maramureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE